Topul anual realizat de revista economică Forbes pentru anul 2026 confirmă, încă o dată, amploarea pe care o are inițiativa antreprenorială într-o economie globală dominată de tehnologie, piețe financiare și mari companii.
În fruntea ierarhiei celor mai bogați oameni din lume se află, și în acest an, americanul Elon Musk, principalul acționar al unor companii precum Tesla, SpaceX, platforma socială X și start-up-ul de Inteligență Artificială xAI. Averea sa este estimată la aproximativ 839 de miliarde de dolari, de aproape trei ori mai mare decât cea a următorilor doi.
Lista publicată de Forbes arată că, la nivel global, există în prezent 3.428 de miliardari, cu aproape 400 mai mulți decât în anul precedent. Averea lor cumulată depășește 20.100 de miliarde de dolari, în creștere semnificativă față de anul trecut. Potrivit jurnaliștilor Forbes, evoluția spectaculoasă a piețelor bursiere și dezvoltarea accelerată a tehnologiilor bazate pe IA au contribuit decisiv la această creștere. „Planeta a câștigat mai mult de un miliardar pe zi în ultimele 12 luni”, notează revista.
Șase români în clasamentul mondial
De altfel, pe primele poziții ale topului se regăsesc, în special, antreprenori care au construit imperii economice în jurul tehnologiei digitale. Cofondatorii Google, Larry Page și Sergey Brin, ocupă locurile 2 și 3, urmați de fondatorul Amazon, Jeff Bezos, și de liderul Meta, Mark Zuckerberg.
Opt dintre primii 10 miliardari ai lumii provin din Statele Unite, ceea ce confirmă rolul major al economiei americane în sectoarele tehnologice și digitale. În Top 10 apar doar doi europeni, francezul Bernard Arnault, liderul grupului de lux LVMH, și spaniolul Amancio Ortega, proprietarul grupului vestimentar Inditex, cunoscut pentru branduri precum Zara și H&M.
Chiar dacă economia românească nu produce la aceeași scară giganți tehnologici globali, clasamentul Forbes arată că există și antreprenori români care au reușit să construiască afaceri de mare anvergură.
Cei mai bine bogați români sunt Ion Stoica și Matei Zaharia, cofondatori ai companiei de software Databricks, fiecare cu o avere estimată la aproximativ 5 miliarde de dolari. Urmează și antreprenori locali, precum Ion Țiriac, cu o avere estimată la 2,3 miliarde de dolari, și frații Dragoș și Adrian Pavăl, fondatorii Dedeman, unul dintre cele mai puternice branduri românești.
Lista este completată de Daniel Dines, fondatorul companiei de tehnologie UiPath, devenită un actor global în domeniul automatizării software.
Lecția antreprenoriatului: succesul vine din inițiativă
Dincolo de dimensiunea spectaculoasă a averilor prezentate în clasamentul Forbes, aceste exemple ilustrează un principiu fundamental al economiei moderne: dezvoltarea economică este rezultatul inițiativei, al inovației și al capacității de a construi organizații solide. În mod firesc, marile companii globale funcționează după reguli diferite față de structurile economiei asociative. Totuși, există un element comun: spiritul antreprenorial.
În cazul cooperației meșteșugărești, acest spirit se manifestă într-o formă diferită – una bazată pe colaborare, solidaritate economică și participare colectivă la dezvoltarea activității. Sistemul cooperatist a demonstrat, de-a lungul timpului, că poate susține inițiativa economică la nivel local, oferind stabilitate și locuri de muncă pentru membrii săi.
În România, cooperația meșteșugărească a avut un rol important în dezvoltarea unor activități economice durabile și în valorificarea tradițiilor profesionale din diverse domenii. Mai departe, în contextul economic global dominat de firme uriașe și capital financiar pe măsură, modelul cooperatist a continuat să ofere o alternativă bazată pe responsabilitate socială, implicare comunitară și dezvoltare echilibrată.
Astfel, chiar dacă poveștile marilor miliardari ai lumii par foarte îndepărtate de realitatea sectorului nostru, ele confirmă un adevăr simplu: economia se construiește prin oameni care au curajul să creeze, să inoveze și să colaboreze. Iar astfel de valori se regăsesc, în mod firesc, și în tradiția cooperației meșteșugărești din România.
CITEȘTE ȘI:
Cooperativele și economia socială, în centrul atenției globale
2026, între rigoare fiscală și oportunități de finanțare pentru cooperația meșteșugărească


