Sari la conținut
Președintele UCECOM, Sevastița Grigorescu, la ședința Consiliului Național

Consiliul Național al UCECOM – dezbateri consistente și decizii importante înaintea Congresului din mai 2026

  • 3 min lectură

Consiliul Național s-a reunit în perioada 17-18 martie 2026, la Sovata, loc tradițional pentru întâlnirea reprezentanţilor aleşi ai organizaţiilor asociate la Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti – UCECOM. Acțiunea, prima de acest gen pe anul în curs, a inclus ședința Colegiului Director, lucrările comisiilor consultative și, în final, ședința în plen. Dezbaterile au evidențiat importanța momentului, în contextul pregătirii congreselor… Continue readingConsiliul Național al UCECOM – dezbateri consistente și decizii importante înaintea Congresului din mai 2026

Aniversări MARTIE 2026

  • 3 min lectură

În fiecare lună, sărbătorim oamenii care contribuie, prin profesionalism și dăruire, la dezvoltarea și consolidarea sectorului cooperației meșteșugărești. Pe această cale, le transmitem tuturor aniversaților cele mai sincere urări de bine, sănătate și frumoase realizări. La mulți ani! 1 martie MARIA PENCU, contabil-şef al SCM ARTA APLICATĂ Bucureşti ● MARIUS IONUȚ VOICU, preș. SCM ELECTRON Focșani 2 martie ELENA ILIE,… Continue readingAniversări MARTIE 2026

Cooperația meșteșugărească, în fața noilor provocări fiscale

Cooperația meșteșugărească, în fața noilor provocări fiscale. Concluzii după reuniunea profesională de la Sovata

  • 12 min lectură

Într-un context economic marcat de schimbări legislative și presiuni fiscale tot mai accentuate, reuniunea profesională a contabililor-șefi din cooperația meșteșugărească, desfășurată la Sovata, a adus în prim-plan provocările și soluțiile anului 2026. În interviul acordat Gazetei „Viața CM”, președintele UCECOM, Sevastița Grigorescu, explică rolul acestui eveniment pentru consolidarea practicilor financiare și pentru adaptarea entităților cooperatiste la noile realități economice și… Continue readingCooperația meșteșugărească, în fața noilor provocări fiscale. Concluzii după reuniunea profesională de la Sovata

ATCOM SCM Craiova, mărturie a devotamentului față de meșteșug

ATCOM SCM Craiova, mărturie a devotamentului față de meșteșug

  • 3 min lectură

Într-o eră a standardizării și a producerii de masă, valorile cooperatiste – solidaritatea, calitatea meșteșugărească și rădăcinile locale – rămân piloni de stabilitate. La Craiova, Societatea Cooperativă Meșteșugărească ATCOM este un exemplu viu și funcțional al acestor principii, activând cu pasiune și competență în sectorul textil de peste 30 de ani. Această societate din capitala Olteniei păstrează viu, de trei decenii și… Continue readingATCOM SCM Craiova, mărturie a devotamentului față de meșteșug

Cooperația meșteșugărească, de la tradiție la modernizare

Cooperația meșteșugărească, de la tradiție la modernizare

  • 3 min lectură

Într-o țară cu o istorie culturală atât de bogată și care se mândrește cu tradiții și identitate proprie, cooperația meșteșugărească ar trebui să fie un pilon strategic în dezvoltarea economiei locale și în conservarea patrimoniului imaterial, transmițând valori puternice viitoarelor generații. Din păcate, în România, acest sector vital este adesea ignorat în strategiile publice, marginalizat în cadrul legislativ și lăsat… Continue readingCooperația meșteșugărească, de la tradiție la modernizare

Mesajul de Anul Nou 2026 al președintelui UCECOM

Mesajul de Anul Nou 2026 al Președintelui UCECOM

  • 4 min lectură

Stimați cooperatori meșteșugari, Un alt an se apropie cu pași repezi de final și ne pregătim să întâmpinăm cu toţii, cu speranță de mai bine, dar și cu bucurie în suflet, frumoasele sărbători de iarnă românești, Ajunul, zilele de Crăciun și Anul Nou. Este ora bilanțurilor, momentul în care tragem linie și socotim ce a fost bine și ne-a adus… Continue readingMesajul de Anul Nou 2026 al Președintelui UCECOM