Sari la conținut
Președintele UCECOM, Sevastița Grigorescu, la ședința Consiliului Național

Consiliul Național al UCECOM – dezbateri consistente și decizii importante înaintea Congresului din mai 2026

  • 3 min lectură

Consiliul Național s-a reunit în perioada 17-18 martie 2026, la Sovata, loc tradițional pentru întâlnirea reprezentanţilor aleşi ai organizaţiilor asociate la Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti – UCECOM. Acțiunea, prima de acest gen pe anul în curs, a inclus ședința Colegiului Director, lucrările comisiilor consultative și, în final, ședința în plen. Dezbaterile au evidențiat importanța momentului, în contextul pregătirii congreselor… Continue readingConsiliul Național al UCECOM – dezbateri consistente și decizii importante înaintea Congresului din mai 2026

Cooperația meșteșugărească, în fața noilor provocări fiscale

Cooperația meșteșugărească, în fața noilor provocări fiscale. Concluzii după reuniunea profesională de la Sovata

  • 12 min lectură

Într-un context economic marcat de schimbări legislative și presiuni fiscale tot mai accentuate, reuniunea profesională a contabililor-șefi din cooperația meșteșugărească, desfășurată la Sovata, a adus în prim-plan provocările și soluțiile anului 2026. În interviul acordat Gazetei „Viața CM”, președintele UCECOM, Sevastița Grigorescu, explică rolul acestui eveniment pentru consolidarea practicilor financiare și pentru adaptarea entităților cooperatiste la noile realități economice și… Continue readingCooperația meșteșugărească, în fața noilor provocări fiscale. Concluzii după reuniunea profesională de la Sovata

Reuniune la Sovata pentru un seminar de lucru al specialiștilor financiari din cooperația meșteșugărească

Reuniune la Sovata pentru un seminar de lucru al specialiștilor financiari din cooperația meșteșugărească

  • 2 min lectură

Stațiunea Sovata va găzdui, în prima decadă a lunii viitoare, o nouă reuniune profesională dedicată cooperației meșteșugărești. Așa cum ne-a obișnuit, Hotel „Hefaistos” este, din nou, punctul de întâlnire al specialiștilor din domeniul economic și financiar. Evenimentul se va desfășura în zilele de 9 și 10 februarie și va avea ca obiectiv analizarea principalelor provocări fiscale și juridice cu care… Continue readingReuniune la Sovata pentru un seminar de lucru al specialiștilor financiari din cooperația meșteșugărească