Criza energetică şi gazul românesc
Ce au în comun anii 2021 și 2022, în afară de pandemia Covid-19, prelungită din vârful pixului, se spune, de cei care conduuc lumea? Ei, bine, o uriașă criză energetică, resimțită încă de la sfârșitul anului trecut. Întreaga Uniune Europeană traversează cel mai dificil moment de acest gen, nemaiîntâlnit din primii ani de după cel de-Al Doilea Război Mondial. România, deși o țară bogată în resurse energetice, nu lipsește din peisaj și, din păcate, joacă rolul unui stat lovit puternic de explozia prețurilor la electricitate și gaze naturale. Ce este de făcut într-o situație ca aceasta? Mulți își dau cu părerea, puțini cunosc dedesubturile crizei, dar poate că unele răspunsuri le găsim răscolind trecutul, pe când America sfătuia România să fie mai atentă la propriile resurse.
Dar, mai întâi, să trecem în revistă natura problemei. Depozitele subterane de înmagazinare care adăpostesc stocurile de gaze naturale ale Europei nu au fost niciodată atât de goale în lunile ianuarie-februarie, așa cum sunt în momentul de față. Totuși, să nu uităm că în vara trecută SUA avertizau UE că nu face suficient pentru a se pregăti de venirea sezonului rece și iată că previziunile americanilor s-au adeverit. „Bătrânul continent” se confruntă acum cu o criză de aprovizionare care a făcut ca prețurile angro de referință de pe bursele de profil la gaze și electricitate să ajungă la valori de aproape 5 ori mai mari decât în perioada similară a anului precedent.
Astfel, nu e o surpriză că s-a pus o presiune fantastică pe consumatorii casnici, dar mai ales pe agenții economici. Firmele încearcă să depășească momentul dificil, dar împovărarea facturilor la utilități a dus la închiderea multor societăți, din toate sectoarele economiei. Și, ca de obicei, cele mai vulnerabile sunt microîntreprinderile, a căror activitate este serios afectată de costul ridicat al energiei consumate.
Concluzia: în iarna asta, criza energetică a lăsat Uniunea Europeană la mâna vremii, dar și a jocurilor Federației Ruse, ambele la fel de greu de prognozat.
Prestigioasa agenție Bloomberg, într-o analiză intitulată „Europa a intrat ca un somnambul într-o criză energetică ce poate ține ani de zile”, scrie că această situație, apărută brusc, este efectul unor cauze care s-au acumulat în timp. Europa trece printr-o tranziție energetică, și-a scos din funcțiune termocentralele pe cărbune și se bazează tot mai mult pe surse regenerabile.
Da, electricitatea din Soare și vânt este mai curată, dar totodată intermitentă și impredictibilă. Pentru dovezi, vezi prăbușirea producției de energie eoliană din 2021 în toată Europa.
În același timp, însă, câteva state din Asia, în frunte cu China și Japonia, și-au majorat importurile de gaz natural lichefiat (GNL), pregătindu-se din timp de venirea iernii. Pentru cine nu cunoaşte, să spunem că diferenţele majore între GPL şi GNL sunt date de procedurile şi incintele criogenice necesare pentru stocarea şi transportul celui din urmă, care îl fac să fie o opţiune neviabilă în multe ţări dezvoltate.
Iată, deci, că un cumul de factori a împiedicat UE să-și refacă stocurilor de gaze naturale pe perioada verii, când prețurile erau mai scăzute.
Producția, în declin. Importurile, o problemă
Și cum producția se află oricum într-un declin continuu de câțiva ani, dependența de importuri a făcut ca prețurile pe piața spot pentru energie (cea pe care se tranzacţionează contractele pe termen scurt) să doboare record după record, şi asta încă dinainte de venirea iernii. În România, primele semne ale crizei au apărut o dată cu facturile la energie electrică din luna octombrie.
De curând (în ianuarie), boom-ul la facturi a forţat unele companii britanice să îşi reducă producţia şi să solicite ajutorul statului. Situația este dramatică nu numai în Regatul Unit, ci în întreaga Europă.
Evident, România este lovită din plin de această criză energetică, iar societățile cooperative meșteșugărești se numără și ele printre întreprinderile afectate în mod direct. Ca orice firme consumatoare de utilităţî, și SCM-urile trag din greu în această perioadă, încercând să depășescă dificilele luni de iarnă, când comenzile oricum sunt serios scăzute.
Cu probleme la import (aprovizionarea este dată peste cap deoarece fiecare guvern în parte încearcă să-şi asigure propriile stocuri), mulți cred că se poate ajunge în situația ca autoritățile să impună gospodăriilor o limită de consum pentru a economisi energia. Cel mai negru scenariu prevede reducerea tensiunii de-a lungul reţelei electrice şi, în ultimă instanţă, introducerea unor întreruperi în aprovizionare de până la două ore pentru fiecare regiune europeană în parte!
În ‘70, americanii prospectau câmpurile României
Revenind la lecția trecutului, ea se leagă de o vizită pe care Nicolae Ceaușescu a întreprins-o în Statele Unite în anii ‘70. Americanii, care cunoșteau exact potențialul zăcămintelor românești de gaze naturale din Marea Neagră, au surprins delegația română, uimită să descopere că SUA prospectau la greu resursele aflate în subsolurile ţării noastre.
Istoria vorbeşte de “preludiul” cu casa părintească de la Scornicești a lui Ceaușescu, focalizată cu ajutorul sateliților împreună cu importantele zăcăminte de lignit dimprejur. Mai apoi, actualii noştri parteneri de peste Ocean au devoalat adevărata miză: Marea Neagră, cu uriașele rezerve neexploatate de gaze și petrol. „Ați fi cei mai bogați din regiune. Veniți, vă dăm licența pentru platforme și valorificați-vă singuri bogățiile pe care le aveți acolo!”, le-ar fi transmis românilor liderul de atunci al Americii, Nixon. Fapt care a stat la baza iniţierii celui mai mare program de investiţii derulat vreodată de România, aflat, din punct de vedere tehnologic în topul inovaţiei şi al know-how-ului. Iată cum, încet-încet, au răsărit în mijlocul mării monstrul metalic numit “Gloria” şi mai apoi alte şase platforme de foraj marin realizate cu trudă, dar şi cu profesionalism desăvârşit de specialişti, în şantierul din Galaţi. Şi care au împânzit zona geostrategică a mării cu binecunoscutele nume româneşti de botez ale perimetrelor de extracţie: Histria, Neptun, Midia, Pelican, Rapsodia…
Continuarea, însă, o știm, mai mult sau mai puţin cu toții. Astăzi, deşi respectivele rezerve sunt, practic, departe de a fi epuizate, ba din contră (vreo 200 de miliarde de metric cubi, potrivit estimărilor, însumând o valoare de peste 150 de miliarde euro), o țară întreagă plătește prețul lipsei de inițiativă, al inerţiei şi al unor interese greşit direcţionate, ca să nu vorbim pe şleau de alte aspect obscure, în ceea ce privește exploatarea gazelor din Marea Neagră în folosul românilor.
Laurențiu Teodorescu