Referitor la luptele aeriene de pe Valea Prahovei, cercetătorul american Jay A. Stout (fost pilot de vânătoare, veteran al operaţiunii „Furtună în Deşert”) nota în cartea „Fortăreaţa Ploieşti. Campania pentru distrugerea petrolului lui Hitler”: „Un amănunt interesant al acestei bătălii este faptul că noi am identificat în mod eronat adversarii ca fiind avioane germane FW-190; modelul românesc IAR-80/81 era puţin cunoscut la momentul acela şi semăna foarte bine cu un avion de vânătoare german.
pe cerul României
Elegant și cu succes la doamne, camarad de nădejde și perfecționist, la cum cum erau mai toți colegii săi și cum impune „eticheta” unui aviator, care știe să trăiască fiecare clipă ca şi cum ar fi ultima. Pentru că, da, în cazul piloților de vânătoare, orice clipă poate fi ultima, dacă vorbim și de un război. Iar Dan Vizanty cunoscut luptele teribile din timpul celei de-a doua conflagrații. România îi este datoare acestui erou uitat, care a stat de pază pe cerul patriei și în timpul bombardamentelor americane, și în fața atacului foștilor aliați germani.
Dan Valentin Vizanty, poreclit „Mon cher” fiindcă aceasta era formula cu care el se adresa oricui, este descendent al unei familii de boieri moldoveni. S-a născut la Botoșani, în 1910, iar în tinerețe a fost atras de o carieră artistică, studiind timp de doi ani la Conservatorul de Artă Dramatică din Iaşi. I-ar fi plăcut să fie actor, dar…
Într-o bun zi (sau, poate, peste noapte, că-i un sfetnic mai bun), pe nepusă masă, s-a răzgândit și i-a anunțat pe toți cei apropiați că vrea să se facă pilot. „Visez să zbor”, a spus familiei și nici n-a mai așteptat să vadă reacția că a și „decolat” spre Capitală, înscriindu-se la Şcoala Militară de Ofiţeri în Aeronautică, de lângă Cotroceni. A absolvit cursurile în 1931, iar în următorii ani, ca ofiţer şi comandant de escadrilă în Flotila 1 Aero, și-a îndeplinit visul, zburând pe diverse tipuri de avioane, de la celebrele M.S. 35 la SET, Potez XXV, Hawk, și Heinkel-112.
În perioada iunie 1941 – august ‘42, a luat parte la campania de la Odessa, comandând Escadrila 43 Vânătoare. Dar el a intrat definitiv în istorie pentru curajul arătat între 1 august 1943 și 23 august 1944, când a condus Grupul 6 Vânătoare ce avea ca misiune apărarea Bucureştiului şi a zonei petroliere Ploieşti-Câmpina, ţintele principale ale bombardamentelor anglo-americane. Unităţile sub comanda sa, deşi în inferioritate numerică şi tehnică, au eliminat din luptă peste 90 de bombardiere USAAF şi 45 de avioane de vânătoare; el, personal, a doborât 12 bombardiere şi 3 avioane de vânătoare.
În plus, românii nu erau consideraţi la fel de abili sau de formidabili ca omologii lor germani şi de aceea este posibil ca americanii să fi considerat că piloţii care-i învinseseră atât de categoric nu puteau fi decât germani”.
Finalul războiului l-a găsit pe Dan Vizanty luptând împotriva Germaniei. A intrat în istorie o convorbire telefonică purtată la 24 august 1944 între pilotul român și bunul său prieten comandorul german Eduard Neumann, care între timp devenise inamicul României:
„– Dragă Vizanty, într-o jumătate de oră voi lansa un bombardament asupra Bucureștiului. Ce vei face?
– Ridic aviația de vânătoare.
– Te înțeleg, fiecare cu datoria sa.
– Nu există alternativă. Tristă realitate. Dacă ne ajută Dumnezeu, ne vom reîntâlni într-o zi pentru a evoca doar clipele fericite petrecute împreună”.
Ulterior, ca atât de multe alte cazuri, și Dan Vizanty a gustat din cupa nerecunoștinței și, ca să supraviețuiască în anii următori, a trebuit să presteze tot felul de munci, sub pregătirea şi capacităţile lui, de la recuperator de epave pentru fier, la agent agricol (muncă de teren la întreprinderea Plafar), apoi mecanic auto şi chiar macaragiu.
Scăparea lui a stat într-o vizită pe care generalul Charles de Gaulle a făcut-o în România în 1968. Atunci, liderul Franței le-a cerut autorităților române să-i vadă pe amiralul Paul Theodorescu (ex-ministru al Aerului și Marinei), fostul său coleg al Şcolii Speciale Militare de la Saint-Cyr, și „asul aviației, Vizanty”, cum ar fi spus de Gaulle. Ulterior, Dan Vizanty a plecat în Franța, iar la sosirea la Paris a fost primit cu onoruri militare de primarul Jacques Chirac, viitorul președinte al Franței, care l-a decorat cu „Medalia de Argint” pentru meritele sale ca aviator în timpul WW 2. Cumva, într-un mod ironic, se poate spune că Vizanty a fost salvat chiar de foștii piloți împotriva cărora a luptat în timpul războiului. Cu această ocazie, l-a reîntâlnit și pe colonelul german Eduard Neumann, împreună cu care a băut o șampanie.
S-a stins din viață departe de țară, în 1992, dar cu ordinul „Mihai Viteazul” prins pe uniforma militară, aproape de inimă, semn al prețuirii și respectului față de cele mai înalte valori românești.
„În copilăria mea nu am auzit poveşti cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene, ci doar povestirile eroice mi-au încântat primii ani de viaţă. Îmi amintesc cum îmi recita poezii de Mihai Eminescu sau diverse tirade din piese celebre, cea preferată de tata fiind «Cyrano de Bergerac», de Edmond Rostand, căci nu şi-a uitat prima lui pasiune, teatrul”, povestea, recent, Ana Maria, fiica sa.
Laurențiu Teodorescu