Luna decembrie vine, an de an, cu aceeași emoție blândă care se strecoară în casele tuturor românilor. Iar în centrul acestei atmosfere stă bradul de Crăciun – veșnic verde și tânăr, purtător al unei simbolistici care a traversat secole, popoare și generații.
Deși astăzi îl asociem cu sărbătoarea Nașterii Domnului, povestea bradului împodobit începe demult, în lumea triburilor germanice. Aceștia vedeau în forma triunghiulară simbolul Sfintei Treimi, iar în verdele crud, speranța care nu piere niciodată. Nemții de odinioară așezau în brad podoabe ca simbol al cunoașterii și al belșugului, un ecou al pomului din Grădina Edenului. Iar dacă privim atent, acele bradului par a fi mereu îndreptate spre cer – același gest firesc, asemănător omului care își ridică ochii când caută un răspuns sau un sprijin în viață.
Pe măsură ce tradiția s-a răspândit în lumea creștină, fiecare podoabă a căpătat o semnificație aparte. Astfel, roșul betealei amintește de sacrificiul Mântuitorului, în timp ce steaua din vârf este, fără doar și poate, cea mai iubită dintre toate: ne poartă cu gândul la Steaua de la Răsărit, călăuzitoare pentru magi și, simbolic, pentru fiecare dintre oameni.
Înainte ca beculețele să apară, oamenii așezau lumânări în brad și făceau acest lucru pentru că licărul fragil reprezenta tocmai lumina stelelor și, totodată, recunoștința adusă lui Dumnezeu.
Clopoțeii atârnați printre ramuri sunt o amintire a chemării spre „turma” Domnului, un simbol al regăsirii și al întoarcerii către bine, iar bastonașele în formă de acadea, atât de iubite de copii, ne trimit cu gândul la toiagul păstorului, dar și la mâna de ajutor pe care creștinii o întind în această perioadă.
În fine, peste pragul casei regăsim coronița de brad, care rămâne semnul unui cerc fără sfârșit: iubirea de semeni.
Rădăcini în spiritualitatea românească
Mai aproape de noi, tradiția bradului de Crăciun are rădăcini inclusiv în spiritualitatea strămoșilor daci. Pentru ei, bradul era un copac ritualic, asociat momentelor de trecere, simbolizând legătura dintre om și dumnezeire. În unele sate din Oltenia, obiceiul persistă, căci bradul este așezat inclusiv la „nunta” dintre suflet și veșnicie.
Astăzi, bradul de Crăciun nu este doar un simbol religios sau cultural. Este și un moment de familie, o bucurie simplă care aduce oamenii laolaltă. Fie că este natural sau artificial, mic sau falnic, împodobit cu decorațiuni strălucitoare sau cu ornamente lucrate manual – poate chiar de meșteșugarii din cooperatia noastră -, bradul rămâne centrul sărbătorii și o sursă de lumină în mijlocul iernii.
În acest ultim număr tipărit al revistei Viața CM, după 73 de ani de apariție neîntreruptă, ne dorim ca povestea bradului să fie un simbol al continuității: rădăcini puternice și ramuri care cresc spre viitor. Exact așa cum publicația editată de UCECOM pășește mai departe, într-o nouă formă, digitală, menită să rămână aproape de fiecare cooperator meșteșugar.
Să vă fie bradul încărcat de lumină, iar sărbătoarea, de pace și belșug!
CITEȘTE ȘI: