Daniel Leș, olarul din inima Maramureșului, supranumit „ultimul dac liber”, trăieşte simplu, cu dragoste de oameni, de natură şi de Dumnezeu. Le împarte pe toate, cu oricine îi calcă pragul. Împreună cu soţia lui, Daniela, a construit şi reconstruit „Casa Olarului”, un loc unde poate fi cunoscut adevăratul său meşteşug, de artist ceramist, apreciat în mari oraşe ale lumii. Spune că dacă are vreun ţel în viaţă, acela este să frământe lutul Maramureşului sub tălpi, să-l cocoloşească în palme şi să-i dea viaţă. „Truda este titanică. De când sapi lutul, de la patru metri, şi-l plămădeşti şi-l frămânţi, până-l duci pe masa de olărit, este destul de greu: vasul trebuie să fie făurit, el trebuie să vorbească despre creatorul său. Pentru aceasta meşteşugarul îl trece prin toate fazele de prelucrare şi de şlefuire şi îi dă o formă deosebită. Ultima probă este proba focului. Când îl scoate din cuptor şi-l ciocăneşte, cu gingăşie, spune apăsat: cu adevărat s-a meritat!”, mărturisește Daniel. Pentru el lutul e viu, lutul e sfânt, lutul este materia primă a lui Dumnezeu, de aceea îl lucrează cu o pasiune desăvârșită și cu o recunoștință imensă. Nu-şi propune doar să salveze, prin creaţiile sale, momente şi obiceiuri din lumea strămoşilor daci, ci chiar mai mult, să le reînvie, să le trezească la viaţă. În universul olarului, personajele încă se plimbă în tălpile goale, ciobanul ascuns în gubă cugetă în tihnă, artiştii în meşteşugirea lutului îşi vând oalele cărate în spate. Olarul ne demonstrează că această lume este plină de viaţă şi de dragoste, de împliniri, dar şi de dezamăgiri. Este o lume văzută prin ochii unui copil plin de inocenţă şi curăţenie, de neastâmpăr şi curiozitate, în permanentă căutare şi iscodire. De aceea, figurile întipărite în lut vorbesc despre o lume a satului, a vieţii de pe uliţele copilăriei, pline de nostalgia trecutului, a unui trecut tot mai ameninţat de dispariţie.
Dacă vreţi să cunoaşteţi tradiţia nealterată, obiceiurile străvechi, poveştile celor care duc mai departe vechile meşteşuguri, vizitați ținuturile mirifice ale Maramureșului. Aici, la poalele muntelui Gutâi, se află un sit de istorie dacică: Baia Sprie. Cartierele sale încă mai păstrează nostalgia caselor de piatră şi a uliţelor înguste. Într-o casă veche, restaurată cu grijă, trăieşte unul dintre cei mai pricepuţi meşteşugari în arta olăritului. Se numeşte Daniel Leş. A crescut într-un loc superb, în mijlocul meşterilor maramureşeni adepţi ai metodelor tradiţionale de prelucrare a lutului, iar primul profesor i-a fost, de la vârsta de cinci ani, chiar tatăl, pictorul şi ceramistul Ioan Leş, care i-a și modelat talentul pentru desen și ceramică. Din această fericită îmbinare între roata olarului și desen s-a născut arta lui Daniel Leș: ceramica figurativă.
Mândru că păstrează vie o tradiție strămoșească și dornic de a împărtăși harul și meșteșugul său oricui e dispus să învețe, Daniel Leș organizează tabere de olărit. Și ca să transmită dragostea sa de Maramureș și ucenicilor săi, aceștia sunt cazați în case tradiționale recondiționate, vechi de aproape 300 de ani. Odată ce ai intrat pe poarta Casei Olarului, timpul devine mai leneș. Simți adierea vântului, auzi ciripitul păsărilor, vezi culorile naturii într-o altă lumină, rezonezi cu cei dragi.
Cunoscut în lumea întreagă datorită viziunii sale artistice unice, ceramistul deține multe premii și are lucrări expuse în marile muzee ale lumii, participă la târguri și expoziții de promovare a culturii tradiționale românești atât în țară cât și în străinătate.
LIA PINTILIE