Sari la conținut
Prima pagină » Revista ViațaCM » De prin LUMEA COOPERAȚIEI » ONU proclamă un An Internațional al Cooperativelor în fiecare deceniu

ONU proclamă un An Internațional al Cooperativelor în fiecare deceniu

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție prin care  recunoaște rolul vital al cooperativelor în promovarea dezvoltării economice și sociale incluzive la nivel mondial. În urma succesului din anii precedenți, se solicită „proclamarea unui An Internațional al Cooperativelor la fiecare 10 ani, pentru a încuraja utilizarea eficientă a modelului de întreprindere cooperatistă”.

Rezoluția adoptată la 15 decembrie 2025 a fost publicată pe site-ul ONU și stipulează faptul că societățile cooperative, în formele lor diverse, „promovează cea mai deplină participare posibilă la dezvoltarea economică și socială a comunităților locale și a tuturor oamenilor” și contribuie direct la eradicarea sărăciei și a foametei, incluziunea socială, egalitatea de gen și adaptarea și atenuarea schimbărilor climatice.

De asemenea, textul evidențiază contribuțiile specifice ale cooperativelor la cele 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD) asumate de ONU, în special îmbunătățirea condițiilor sociale și economice ale popoarelor indigene, comunităților rurale și populațiilor vulnerabile.

Solicitările ONU pentru guverne

În urma succesului înregistrat cu Anul Internațional al Cooperativelor 2025, rezoluția ONU solicită guvernelor să consolideze sprijinul pentru cooperative prin:

  1. Îmbunătățirea cadrelor juridice și de reglementare;
  2. Acces sporit la capital și impozitare echitabilă;
  3. Sprijin pentru cooperativele agricole și financiare;
  4. Acces digital extins;
  5. Consolidarea cercetării, colectarea datelor și conștientizarea publicului;
  6. Promovarea egalității de gen în participare și leadership.

Totodată, rezoluția ONU solicită guvernelor, organizațiilor internaționale relevante, agențiilor specializate și organizațiilor cooperatiste locale, naționale și internaționale să continue an de an să respecte Ziua Internațională a Cooperativelor, în prima sâmbătă a lunii iulie. În 2026, #CoopsDay va fi sărbătorită în data de 4 iulie, iar ACI va anunța în curând tema ediției din acest an.

Ariel Guarco: „Cooperativele distribuie bogăția fără excludere”

„În vremuri de criză economică și ecologică, inegalitate de șanse și neîncredere globală, cooperativele dovedesc că este posibil să se producă și să se distribuie bogăția fără excludere, să aibă grijă de mediu și să consolideze legăturile sociale”, a transmis Ariel Guarco, președintele Alianței Cooperatiste Internaționale.

„Această rezoluție a ONU, de a declara un An Internațional al Cooperativelor în fiecare deceniu, oferă mișcării noastre un optimism reînnoit”, a precizat și Jeroen Douglas, directorul general al ACI.

ONU a recunoscut de mult timp mișcarea cooperatistă ca un partener-cheie în consolidarea dezvoltării sociale. Pe de altă parte, trebuie spus că Adunarea Generală a ONU adoptă rezoluții privind cooperativele încă din anii ‘50 și sistematic, la fiecare doi ani, din 1992 încoace.

CITEȘTE ȘI:

Prima hartă mondială a patrimoniului cultural cooperatist

1001 moduri de a sărbători Anul Cooperativelor