„Un atu strategic pentru dezvoltarea durabilă”
Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite, António Guterres, a lansat un apel puternic către statele membre pentru a consolida rolul cooperativelor în atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD). Raportul prezentat la ședința Adunării Generale din septembrie, de la New York, subliniază că doar 20% dintre obiectivele măsurabile pentru anul 2030 sunt pe drumul cel bun, ceea ce face urgentă implicarea unor actori economici alternativi, precum cooperativele.
Documentul arată că societățile cooperative joacă un rol-cheie în eradicarea sărăciei, crearea de locuri de muncă decente și refacerea coeziunii sociale. Exemplele oferite de secretarul general al ONU sunt concrete – de la cooperativele sociale din Italia, care sprijină persoanele defavorizate, și proiectele tinerilor din Africa, până la inițiativele comunităților indigene din America sau organizațiile care oferă sprijin seniorilor în Asia-Pacific.
Ariel Guarco, președintele Alianței Cooperatiste Internaționale (ACI), a salutat raportul șefului ONU: „Trăim într-o lume polarizată, marcată de eșecuri instituționale. Cooperativele sunt un atu strategic, iar recomandările ONU vin să confirme acest lucru. Ne pregătim pentru Summitul Social Mondial de la Doha, unde vom lansa Manifestul și Planul de angajament CM50, precum și strategia ACI 2026-2030”.
Raportul pregătit de Guterres propune o serie de măsuri concrete pentru statele membre:
revizuirea legislației cooperativelor, cu accent pe autonomie, impozitare echitabilă și acces la capital;
integrarea cooperativelor în planurile naționale de dezvoltare și în strategiile sectoriale (agricultură, sănătate, educație, ocuparea forței de muncă);
sprijin bugetar pentru capacitatea organizațională, în special pentru cooperativele conduse de femei, tineri sau grupuri marginalizate;
parteneriate internaționale pentru monitorizarea impactului social, economic și de mediu;
investiții în digitalizare, leadership și acces la piețe.
Context și pașii următori
Anul 2025 a fost declarat Anul Internațional al Cooperativelor, iar raportul vine ca un moment-cheie pentru a continua impulsul creat de această inițiativă. ONU a recunoscut constant rolul cooperativelor în dezvoltarea socială încă din anii ’50, prin rezoluții periodice. „Cooperativele pot fi motorul unei dezvoltări incluzive și echitabile. Este timpul ca guvernele să le acorde sprijinul necesar pentru a-și valorifica întregul potențial”, se arată în concluzia raportului ONU. În paralel cu demersurile de la ONU, Alianța Cooperatistă Internațională își mobilizează membrii pentru a transforma propunerile în politici concrete și programe aplicabile la nivel național.
În acest context, România este direct interesată de tot ce se discută și decide la nivel internațional. UCECOM este membru ACI și parte activă a dialogului global privind viitorul mișcării cooperatiste. Organizația noastră reprezintă interesele a câteva sute de societăți cooperative și are un rol istoric în promovarea breslei meșteșugărești din țara noastră.
Recomandările ONU privind modernizarea legislației, accesul la finanțare și integrarea cooperativelor în strategiile sectoriale pot reprezenta pentru România o direcție clară de acțiune. Raportul ONU arată că „mișcarea cooperatistă are un rol transformator în sprijinirea țărilor pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă”. Pentru România, asta poate însemna valorificarea unei tradiții vechi de cooperare economică și adaptarea ei la realitățile prezentului. Domenii emergente, precum digitalizarea și economia verde, sunt acum deschise și accesibile tuturor, inclusiv SCM-urilor noastre.
Într-un moment în care lumea caută soluții pentru reducerea sărăciei și combaterea inegalităților, cooperația meșteșugărească poate deveni un instrument strategic în reconstrucția economică și socială a țării.


