26 iunie 1945, sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Într-un moment în care ţările erau în ruină şi omenirea năzuia la pace, reprezentanţi din 51 de state s-au reunit la San Francisco pentru a semna Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite. Documentul cuprindea principiile fundamentale pe care urmau să se bazeze relaţiile internaţionale din acel punct înainte, de la egalitatea suverană a statelor la interzicerea folosirii forţei între popoare.
După 75 de ani şi o lungă serie de alte conflicte, şi calamităţi care au afectat evoluţia umanităţii, Organizaţia Naţiunilor Unite urmăreşte în continuare construirea unei „lumi mai bune”, o lume la care aspirau părinții fondatori. ONU se implică în operaţiuni de menţinere a păcii şi securităţii pe plan internaţional, promovează dezvoltarea şi furnizarea de asistenţă umanitară, garantează și protejează drepturile omului, susține democraţia şi este activă în eforturile de combatere a schimbărilor climatice.
În acest demers, Organizaţia şi-a propus un set de 17 obiective, aşa-zisele Obiective de Dezvoltare Durabilă (SDG), aflate în centrul Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, o agendă de acţiune ambiţioasă în vederea eradicării sărăciei extreme, a combaterii inegalităţilor şi a injustiţiei. Aceste obiective sunt prezentate de ONU drept o chemare la acţiune adresată tuturor statelor pentru promovarea prosperităţii în paralel cu protejarea planetei şi cu recunoaşterea faptului că strategiile de eradicare a sărăciei trebuie însoţite de strategii de creştere economică şi de reglementare a unei vaste game de nevoi sociale, ca educaţia, sănătatea, protecţia socială, oportunităţile de muncă etc. În paralel, sunt evidenţiate şi unele din principalele provocări care rămân în calea acestor obiective.
Tipare de consum şi producţie durabile
Progresul social şi economic înregistrat în ultimul secol a fost însoţit de o degradare a mediului care pune în pericol sistemele de care depind viitoarea dezvoltare şi însăşi supravieţuirea omenirii. Or, consumul şi producţia, aceste forţe care susţin economia globală, se bazează pe exploatarea mediului şi a resurselor într-un mod care continuă să aibă un impact negativ asupra planetei.
Se estimează că în fiecare an o treime din producţia de hrană a lumii, echivalentul a 1,3 miliarde de tone, valorând circa 1000 de miliarde de dolari, sfârşeşte în coşurile de gunoi ale consumatorilor şi retailerilor sau se strică din cauza condiţiilor inadecvate de transport şi de recoltare. Dacă până în 2050 populaţia lumii ar ajunge la 9,6 miliarde de oameni, ar fi nevoie de echivalentul a circa trei planete pentru a asigura resursele naturale necesare să susţină actualul nostru stil de viaţă!
În aceste condiţii, ONU are în vedere, până în 2030, realizarea gestionării durabile şi utilizării eficiente a resurselor naturale; înjumătăţirea pe cap de locuitor, la nivel mondial, a risipei de alimente, alături de reducerea pierderilor de alimente de-a lungul lanţurilor de producţie şi de aprovizionare; reducerea semnificativă a generării de deşeuri prin prevenire, reducere, reciclare şi reutilizare; implementarea unui management ecologic al substanţelor chimice şi deşeurilor şi reducerea semnificativă a emisiilor acestora în aer, apă şi sol. În acelaşi timp, ONU susţine încurajarea companiilor, în special a companiilor mari şi transnaţionale, să adopte practici durabile şi transparente.
ONU aminteşte totodată de necesitatea implementării Cadrului de 10 ani de programe pentru modelele de consum şi producţie durabile, ce presupune ca toate ţările să ia măsuri în acest sens, în frunte cu cele dezvoltate şi ţinând cont de capacităţile ţărilor în curs de dezvoltare.
Nicholas Cezar