Gheorghe Dumitrescu-Bumbeşti, învățătorul care a pus bazele cooperaţiei de credit
Într-o perioadă în care se vorbește tot mai mult despre criză bancară și de lichidități, împrumuturi și investiții nerentabile trebuie să ne întoarcem la trecut și să luăm exemplu din activitatea înaintașilor noștri. Numele lui Gheorghe Dumitrescu-Bumbeşti este sinonim cu înființarea băncilor populare în România, el jucând un rol important în implementarea și dezvoltarea sectorului cooperatist.
Dumitrescu-Bumbeşti s-a născut în anul 1861 în satul gorjean Scoarţa (se pare, o zonă cu predilecţie cooperatistă, din moment ce, în epoca modernă a anilor ’90, unul dintre conducătorii cooperatiei meşteşugăreşti din Gorj a avut acelaşi loc de baştină), urmând cursurile școlii primare în comuna vecină Copăcioasa, după care s-a înscris la Şcoala Normală din Târgu Jiu. După absolvirea studiilor, a lucrat ca funcţionar la „Creditul Agricol”, tot în urbea de pe malul Jiului. Ulterior, a fost numit învăţător, desfășurându-și activitatea în localităţile Zorleşti, Muşeteşti, Grui şi Bumbeşti.
„În comuna Bumbeşti a desfăşurat o activitate remarcabilă în domeniul şcolar, dar şi cultural, social şi economic. A organizat cercuri pentru adulţi, şezători pentru săteni, a înfiinţat bibliotecă în sat, atelier de lucru manual pentru băieţi şi fete şi a îndrumat copiii dotaţi către învăţătura de carte din şcoli mai înalte”, notează Vasile Arimia într-o lucrare apărută în volumul „Personalităţi gorjene de-a lungul istoriei”.
Printre altele, a fost și prefect cu delegaţie, între anii 1918-1919.
Ca far călăuzitor al lumii satului, Gheorghe Dumitrescu-Bumbeşti a înfiinţat, împreună cu alți învăţători din plaiul Vulcan, cercul cultural „Lumina Săteanului”, care a editat și o revistă cu același nume, ce a jucat un rol important în informarea ţărănimii cu privire la situația din România.
Istoria îl consemnează ca fiind printre primii promotori de organizare a cooperativelor. Ulterior, mutat supervizor şcolar în Mehedinţi şi Dolj, a militat pentru înfiinţarea de bănci populare, misiune încredințată chiar de Spiru Haret.
„Ministrul Educaţiei din perioada respectivă, Spiru Haret, fiind informat de activitatea lui Gheorghe Dumitrescu-Bumbeşti în judeţele Gorj şi Mehedinţi, l-a chemat la minister şi i-a dat delegaţie de a întemeia bănci populare în toată ţara.
Pentru preocupările, dar şi pentru rezultatele obţinute, a fost trecut definitiv în activitatea cooperatisă: controlor, inspector, inspector general, consilier, ajungând în organul de conducere pe ţară. Peste 40 de ani a lucrat în domeniul cooperaţiei și a fost cunoscut în întreaga ţară, muncă pe care nu a părăsit-o nici după ce a ieşit la pensie, el fiind păstrat în funcţie de conducerea cooperaţiei. Concepţia lui era că nu putem avea o ţară puternică fără un ţăran înstărit şi luminat”, mai notează Vasile Arimia.
În vasta sa activitate, Gheorghe Dumitrescu-Bumbeşti s-a lovit de numeroase probleme, dar de fiecare dată a găsit soluții și rezolvări la urgențele ivite. Într-un timp relativ scurt și mobilizând o întreagă „armată”, învățătorul oltean a reușit să înfiinţeze 168 de bănci populare. „Viaţa lui e cartea unei întregi epoci de istorie socială românească. El este apostolul, el este precursorul de idei şi faptă cooperatistă”, afirma inspectorul general școlar din Olt la moartea ilustrului învățător, în 1935.



