Există mai multe hărți care redau conturul României Mari, dar niciuna ca aceasta care face subiectul poveștii ce urmează. Motorul de căutare Google nu a cuprins-o în paginile sale, iar detaliile care să-i contureze istoria sunt puține și prețioase. „Harta României și a țărilor vecine” ei în granițele revendicate în ajunul Conferinței de Pace de la Paris a fost întocmită în anul 1918, la Institutul Cartografic Iași, de generalul de brigadă Constantin Teodorescu.
Însemnătatea acestei hărți este una uriașă, căci ea reconstituie granițele naturale ale României (teritoriile locuite majoritar de români), așa cum se prezentau ele la momentul Marii Uniri de la Alba Iulia. Conform hărții g-rului Teodorescu, graniţa vestică mergea până lângă Debrecen, oraş denumit la vremea aceea Dobriţin. Ulterior, în urma negocierilor pentru pace purtate la Paris, graniţa vestică a României a fost stabilită în cu totul altă parte decât revendicaseră înaintașii noștri.
Harta întocmită la Iași a fost piesă de bază în ceea ce s-a numit „Războiul hărților”, moment marcant în cadrul aceleiași Conferințe de la Paris, din 1919.
Ceea ce azi s-a trecut sub tăcere este că „Harta României și țărilor vecine”, desenată de generalul Constantin Teodorescu, a fost prezentată la Paris, în ajunul Conferinței de Pace, drept voința poporului român, conform „Declarației de Unire cu Țara” făcută la Adunarea Națională Constituantă de la Alba-Iulia, din 1 Decembrie 1918. În inima țării, la mai bine de 300 de ani după Mihai Viteazul, Vasile Goldiș citea, în fața a 1.228 de delegați și peste 130.000 de români veniți din localitățile cuprinse între Tisa și arcul carpatic, „Declarația de Unire cu Țara”: „Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea Națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al Națiunii Române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre”.
Privită în lumina dreptului internațional, având caracterul unui plebiscit național și reprezentativ, menit să permită manifestarea voinței colective, Adunarea de la Alba-Iulia a consacrat ca act juridic cu valoare de drept internațional (deci, având aceeași valoare ca și Tratatul de Pace de la Trianon), istorica Declarație de Unire.
La Conferinţa de Pace de la Paris, la care au participat 27 de ţări, printre care şi România, s-au semnat o serie de documente, printre care și Tratatul de la Trianon. Acesta a stabilit frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi, Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (Iugoslavia), România și Cehoslovacia. Semnatarii din partea României, Ion Cantacuzino și Nicolae Titulescu. Pentru graniţa de vest, țara noastră îi datorează mult în special geografului francez Robert Ficheux, care a bătut la pas toate localităţile de frontieră. Despre povestea lui Ficheux, însă, promitem să scriem într-un număr viitor al Gazetei „Viața CM”.
Cartograf al Armatei Regale, generalul de brigadă Constantin Teodorescu a fost comandant de divizie în campania anului 1916 șo sub-șef de stat major al Corpului II Armată.