Când vorbim despre cooperaţia meşteşugărească din România, a cărei istorie se întinde de-a lungul unui veac și jumătate, întotdeauna avem în vedere numele ilustre care au stat la baza formării acestei bresle și fără a căror contribuție poate că nu am mai fi discutat azi despre o organizație puternică, serioasă, de sine stătătoare. Nu puțini sunt cei care au cochetat cu idealurile cooperatiste, dar doar câțiva și-au dedicat timpul și existența întrajutorării sectorului nostru. Printre aceștia și Gheorghe Brătianu, pe care îl evocăm în paginile numărului actual din Gazeta „Viața CM”.
Cooperația meșteșugărească a luat naștere, am putea spune, o dată cu apariția înălțătoarelor idealuri ale răscoalei tinerilor din Franța – libertate, egalitate şi fraternitate. Astfel, nu este nicio surpriză că părinții fondatori, care și-au adus aportul antreprenorial la apariția acestui fenomen, sunt câteva dintre marile personalități de referinţă publică şi conştiinţă patriotică ale vremii. Avem în vedere nume dintre cele mai sonore, ale unor politicieni de prim-rang, importanți oameni de ştiinţă și din educație, a căror pledoarie pentru implementarea unui sistem social puternic, de pus la baza economiei naționale, a dovedit lupta cu scepticismul balcanic.
Între aceștia, având o contribuţie de rezonanţă şi înaltă prestanţă morală, menţionăm numele istoricului Gheorghe I. Brătianu (1898-1953), nepot al lui I.C. Brătianu, considerat patriarhul familiei, și fiul seniorului Ionel I.C. Brătianu, marele om politic liberal, cu o contribuţie decisivă la dezvoltarea României moderne.
Gheorghe Brătianu s-a născut în 1898, mama lui fiind prinţesa Maria Moruzi-Cuza, văduva băiatului domnitorului Alexandru Ioan Cuza. A crescut la Ruginoasa, în Iași, iar familia Brătianu l-a recunoscut ca fiu legitim, chiar dacă părinții săi erau divorțați. Abia după 1918 s-a produs o apropiere între tânărul Gheorghe și tatăl său, Ionel Brătinu, căruia obișnuia să-i ceară sfaturi, dar mai ales sprijin.
Însă, mai mult ca oricine, asupra lui va avea un impact puternic istoricul Nicolae Iorga, pe care avea să-l cunoască în vara lui 1916, în timpul unei vizite la Vălenii de Munte. De altfel, apropierea dintre cei doi avea să se facă simțită imediat, Iorga publicându-i tânărului Brătianu primul studio – „O oaste moldovenească acum trei veacuri”, în „Revista istorică”. Gheorghe I. Brătianu avea doar 16 ani, pe atunci, iar un an mai târziu înfiinţa revista-manuscris „Încercări”.
La 18 ani, după intrarea României în război, Gheorghe I. Brătianu se înrolează voluntar și ajunge să fie încorporat la Regimentul 2 Artilerie. Participă la luptele grele de la Cireşoaia, unde este rănit, dar imediat după ce se face bine pleacă din nou pe front, în Bucovina.
Chiar dacă s-a înscris la Facultatea de Drept, din Iaşi (pe care a absolvit-o în 1919),
istoria și influența lui Iorga l-au convins să abandoneze cariera juridică, luând drumul „Sorbonei”, unde frecventează cursurile prestigioşilor profesori Ferdinand Lot şi Charles Diehl. În 1923 devine doctor în filosofie la Universitatea din Cernăuţi, iar peste șase ani mai susține și doctoratul francez, la Sorbona, cu teza intitulată „Recherches sur le commerce génois dans la Mer Noire au XIIIe siècle” (Cercetări asupra comerţului genovez din Marea Neagră).
De-a lungul carierei, scrie mult și deseori face referire la breslele meşteşugăreşti din Ţara Românească şi Moldova. Astfel, ca deputat, împreună cu unchiul Vintilă Brătianu, ex-premier al României, promovează o serie de legi care au vizat asociaţiile de meseriaşi din țară. Iată ce frază a rostit în Parlament, la o ședință solemnă – „După acest război care a devastat ţara, multe instituţii n-au mai putut funcţiona ca înainte. Singurul domeniu în care activitatea a sporit a fost cel al cooperaţiei”.
Astfel, Gheorghe Brătianu are meritul de a fi unificat legislaţia cooperatistă, după înfăptuirea României Mari, care a însemnat alipirea provinciilor istorice Basarabia, Bucovina, Transilvania şi Banat la trupul țării.