România face pregătiri pentru un nou scrutin electoral, de data aceasta „parlamentarele” fiind prilej de a chema iar populația la vot (în 6 decembrie). Și cum aceasta este cel mai fierbinte subiect al momentului, n-ar strica să aruncăm o privire asupra modului în care se desfășurau astfel de alegeri acum mai bine de o sută de ani. Gazeta „Viața CM” lasă cititorii să descopere asemănările cu prezentul.
Pe Constantin Nicolae Sarry, fiu de grec pripășit la malul Mării, îl cunosc mai ales veteranii jurnalismului românesc, căci el a fost fondatorul presei dobrogene. Dar, în același timp, este și cronicarul care a pictat cu meșteșugul talentului scriitoricesc primele alegeri parlamentare ținute în Dobrogea (noiembrie 1912) după realipirea provinciei la trupul țării.
Rudă cu Demostene Tranulis, bogătașul care a construit faimosul Teatru Tranulis, devenit ulterior Fantasio (la 1927), Constantin N. Sarry deținea și ziarul constănțean Dobrogea jună. În paginile sale avea să publice, la 25 ianuarie 1913, articolul „Vremuri grele”, o excelentă radiografie a primelor alegeri parlamentare din Dobrogea.
Iată ce tablou pictează Sarry:
„Parcă-i văd: toţi desculţii, hămesiţii, paraziţii cluburilor şi ai diverselor localuri de noapte, înţoliţi acum cu câte un pardesiu nou, căptuşiţi cu un prim strat de grăsime, datorită acontului din fondurile zise secrete, plini de gaze spirtoase şi mai ales de fumuri, – chemaţi la putere, cum ocupă coridoarele şi cabinetele celor două prefecturi, «poantând» şi «preparând» alegerile…
Unul e însărcinat cu alegătorii cari vor fi reţinuţi acasă; altul clasează numele acelora cari vor fi aduşi «pachet» la vot; al treilea, proaspăt funcţionar superior al regimului, întocmeşte lista persoanelor cari vor fi chemate de prefectul sau poliţaiul respectiv şi puse să jure pe copii, pe neveste, pe vitele din bătătură că vor vota pe «omul indicat de Rege să reprezinte țara în aceste momente de grea cumpănă»; al patrulea se ocupă cu candidaţii de slujbe şi cu solicitatorii a tot felul de favoruri; al cincilea, cel mai spătos, se obligă să convingă pe cetățenii mai recalcitranţi – şi fiecare din aceştia îşi execută, în ziua de alegere, partea de program, cu o punctualitate în raport – vorba d-lui Tache Ionescu – cu «revărsarea Nilului»…
Parcă-i văd, – îi judec însă şi astăzi cu aceeaşi compătimire cu care îi priveam şi atunci! Bieţi ticăloşi, meniţi a servi de coadă de topor azi unuia, iar mâine altuia, ursiţi a fi luaţi a doua zi la goană, pentru ca să umple iar cafenelele afumate şi tavernele înăcrite! Creaturi ale partidelor politice, nenorociţii aceştia formează cea mai grea şi mai urâcioasă a lor povară. Măcar cele d’intâi alegeri parlamentare din Dobrogea însă, trebuiau – şi puteau – să fie scutite de o aşa nevrednică ticăloşie şi de aceşti bieţi ticăloşi!
A căuta cu orice preţ să dovedeşti că nici după treizeci şi cinci de ani România n‘a fost în stare să formeze în Dobrogea 14 cetăţeni cari s’o reprezinte cu vrednicie şi cu cinste – şi fixarea celor 14 candidaţi guvernamentali, străini de locul şi de păsurile noastre, face această dovadă – constitue o ruşine şi o nedemnitate pe care, dacă politicianismul român le utilizează, neamul românesc nu le merită însă cu nici un preţ…
Prefectul de Tulcea nu ştie cum să mai împace pretențiunile «colaboratorilor». Plescăit de buze şi rânjet de colţi în toate părțile. Câini flămânzi, cari se bat pe bucățile de hoit încă proaspăt!”.