Acum aproape două secole, la 22 septembrie 1832, se năștea la București unul dintre cei mai bogați și mai influenți români ai tuturor timpurilor – Gheorghe Grigore Cantacuzino, cunoscut sub numele de „Nababul”. Descendent al unei vechi familii bizantine, prințul Cantacuzino a fost nu doar un simbol al bogăției și rafinamentului perioadei Belle Époque, ci și un promotor al dezvoltării meseriilor, al educației tehnice și al spiritului cooperatist în România modernă.
Deși averea sa era legendară, „Nababul” nu și-a folosit resursele doar pentru lux și palate somptuoase. Educat la Paris, doctor în drept și om politic cu o carieră impresionantă – ministru de Finanțe, prim-ministru, ministru al Lucrărilor publice și primar al Capitalei – el a înțeles că progresul unei națiuni începe cu educația și munca.
Ca primar al Bucureștiului, și-a donat salariul și a finanțat din propriul buzunar proiecte de infrastructură, precum prima stație de omnibuze și fântâna monumentală de pe Dealul Filaret. Însă, dincolo de realizările edilitare, Cantacuzino a rămas în istorie pentru sprijinul acordat meseriașilor și tinerilor din școlile de arte și meserii, contribuind, astfel, la formarea unei elite a muncii manuale, de care România avea nevoie la cumpăna secolelor XIX și XX.
Școli de meserii și inițiative cooperatiste
„Nababul” a sprijinit înființarea de școli de meserii pe moșiile sale și în marile orașe, convins că doar prin educație practică și disciplină meșteșugul poate deveni o cale sigură de emancipare socială. Sub influența sa, numeroși tineri din mediul rural au fost încurajați să învețe o meserie, să se asocieze în bresle și cooperative meșteșugărești, modele care vor inspira mai târziu mișcarea cooperatistă interbelică.
Prin inițiativele sale, Cantacuzino a susținut munca liberă și asociativă, considerând că meșteșugarii uniți pot crea bunăstare și stabilitate economică. Într-o epocă în care capitalul străin domina piața, el pleda pentru întărirea capitalului autohton, idee concretizată și în înființarea Creditului Funciar Rural, prima instituție bancară cu capital românesc, creată pentru a sprijini producătorii și întreprinzătorii locali.
Pe lângă politica pragmatică, Grigore Cantacuzino a fost un mare protector al artelor. L-a susținut puternic pe pictorul Nicolae Grigorescu, achiziționând de la el lucrări la sume fabuloase, spre încurajarea artei românești autentice. În același spirit, a cerut ca palatele sale – adevărate capodopere arhitectonice – să fie construite de meșteri români, cu materiale produse în țară. Prin aceste decizii, a contribuit indirect la dezvoltarea unei tradiții meșteșugărești naționale de înalt nivel, de la tâmplărie la sculptură, de la metalurgie la pictură decorativă.
Moștenirea unui vizionar
Deși posteritatea l-a reținut adesea pentru excentricitățile sale, adevărata moștenire a „Nababului” constă în credința sa în puterea muncii, a educației și a inițiativei românești. El a știut că noblețea nu vine din titluri, ci din ceea ce lași în urma ta – oameni pricepuți, meserii durabile și instituții solide.
Astăzi, când cooperativele meșteșugărești continuă tradiția breslelor de altădată, numele lui Gheorghe Grigore Cantacuzino rămâne legat de începuturile acestui spirit asociativ. A fost, în fond, un boier al faptelor, un om care a crezut în valoarea lucrului bine făcut și în demnitatea celor care își câștigă existența prin muncă cinstită.
„Adevărata noblețe nu stă în bogăție, ci în dăruirea către ceilalți”, este citatul care îi caracterizează viața.