Sari la conținut
Prima pagină » Revista ViațaCM » OAMENI, locuri și întâlniri istorice » Dragoș Alexandru Păun, românul care face senzație la NASA

Dragoș Alexandru Păun, românul care face senzație la NASA

A trecut, iată, o jumătate de secol de la prima aselenizare pe satelitul natural al Pământului, iar NASA anunță că are planuri mari și dorește să reia călătoriile spre Lună. Dragoș Alexandru Păun, un inginer român născut în Brașov, s-a stabilit în urmă cu câțiva ani în Germania, iar în prezent este angajat al companiei Ariane Group GmbH, un joint-venture între coloșii Airbus si Safran, cu activități concentrate atât pe construcția de lansatoare de rachete civile, cât și pe dezvoltarea sistemelor de transport spațial. Românul Păun a jucat un rol esențial în proiectul Artemis 1, noua provocare gândită de NASA.

Misiunea inginerului brașovean a fost de a implemennta cele opt motoare auxiliare ale navetei Orion, noul „Apollo” din zilele noastre.

„Ca să faci Rocket Science, în primul rând ai nevoie de foarte multă răbdare, dedicare și muncă. Să poți înțelege foarte detaliat anumite probleme, dar să poți vedea și totul în ansamblu. De exemplu, să înțelegi cum sistemul la care lucrezi se integrează într-un sistem mai mare. Dar, mai mult decât atât, să înțelegi cum oamenii colaborează împreună pentru a atinge un scop situat dincolo de visele noastre cele mai mărețe”, afirmă Dragoș Alexandru Păun, mândru că poate vorbi despre munca sa.

Tehnologia din spatele navetei spațiale Orion

Noua navetă spațială Orion este formată dintr-un modul de comandă (partea de sus) și un modul european de serviciu (ESM), care va asigura inclusiv propulsia navei (partea centrală), de care a fost fixată „adaptorul” special pentru cuplarea de racheta principală SLS, folosită la decolare. Astfel, explică inginerul român, „modulul de serviciu este responsabil de propulsia sistemului în orbita lunară și propulsia sistemului în drum spre Pământ, cât și de generarea de energie electrică, fiind dotat cu 4 aripi solare. De asemenea, modulul aprovizionează astronauții cu elemente critice, precum sistemul de menținere a vieții, fiind dotat cu rezervoarele de oxigen, azot și apă potabilă, precum și capacitatea de a condiționa termic sistemul, deci de a menține o temperatură corectă în habitatul capsulei de comandă”.

Dragoș Alexandru Păun este încrezător în acest proiect inovator și crede cu tărie că rezultatele muncii sale vor fi încununate cu succes: „Scopul este de a avea o arhitectură sustenabilă pentru un viitor în care vom putea ajunge la Lună și apoi să construim împreună drumul spre planeta Marte”.

Românul a fost cooptat în acest program spațial acum 7 ani, în 2015, la scurt timp după terminarea studiilor în domeniul aerospațial. Chiar dacă era extrem de tânăr, a fost un om de bază al echipei care a contribuit mult la succesul proiectului Orion. „M-am ocupat de foarte multe echipamente din interiorul navei și de modul în care ele sunt integrate cu nava și felul în care ele funcționează împreună: dacă funcționează corect, dacă sunt suficient de redundante etc. M-am ocupat în principal de motoare și rezervoare, care sunt foarte, foarte importante. Cele 8 motoare auxiliare erau în responsabilitatea mea”, spune el.

Cum arată o zi normală de lucru

De câțiva ani, pentru Păun nu există rutină și nici timp pentru distracție. O zi normală de lucru înseamnă „întâlniri cu specialiști din toate domeniile, din Statele Unite și întreaga Europă, o zi de lucru înseamnă să sprijini la nevoie colegii ce se ocupă de construcția propriu-zisă a navei sau procesul de integrare, așa cum îl numim, ce se realizează într-un mediu controlat, așa-numita cameră curată, unde nivelul de particule, temperatura și umiditatea sunt strict controlate. O zi normală de lucru înseamnă pentru mine sa fii capabil să rezolvi orice problemă în timp util, să știi unde să găsești informațiile relevante și cum să le interpretezi”.

Dragoș Alexandru Păun este un român cu care trebuie să ne mândrim. E de ajuns să-l asculți pentru a descoperi pasiunea cu care lucrează și nivelul de implicare la care a ajuns: „Lucrând pentru sistemul Orion și misiunea Artemis, gândită de NASA, este ceva normal să auzi 4-5 limbi diferite în birou și să lucrezi cu oameni ce știu minimum 2-3 limbi, ce vin din țări foarte variate de pe tot mapamondul și care sunt experți de talie mondială în zona lor de competență. Este o experiență ce te face constant să cauți să știi mai mult, să înțelegi punctul de vedere al celorlalți și aș putea spune că m-a transformat fundamental în bine, mi-a oferit libertatea pe care o căutam”.