Sari la conținut
Prima pagină » Revista ViațaCM » MEȘTEȘUG și carieră » Chipuri de sfinți în coajă de lemn

Chipuri de sfinți în coajă de lemn

În preumblările noastre, ce au drept scop reliefarea frumuseţilor unice ale acestor plaiuri, ca şi evidenţierea calităţilor specifice ale meşteşugului românesc, am ajuns în zonele de basm ale Argeşului. Relief în trepte, cu munţi la nord (Făgăraş, Iezer, Ghiţu-Frunţi); cu dealuri şi depresiuni (Subcarpaţii Argeşului, Podişul Cotmeana şi Cândeşti), cu întinse câmpii în Sud, alături de chei, defilee, circuri, văi şi lacuri glaciare, arată ca o cetate construită şi sculptată de mâinile măiestre ale Titanilor de altădată. Pădurile de stejar, fag, conifere, pajiştile – subalpine şi alpine –, bogăţiile solului, apele cristaline ale Argeşului, Vâlsanului şi Râului Doamnei sunt daruri pentru locuitorii acestor meleaguri. Şi nu numai!

Meşteşugul, se ştie, este îmbinarea talentului cu puterea de muncă şi cu dorinţa de a face lucruri frumoase şi utile pentru oameni, pentru sufletul lor. Toate acestea ies în relief şi când rosteşti numele meșterului popular Zizica Mihai. A învăţat primele noţiuni de sculptură de mult timp. S-a simţit chemată de puritatea şi speranţa credinţei. Sculptează chipuri de sfinţi în coajă de lemn, pe care apoi le pictează. Tradiţia meşteşugărească şi-a pus amprenta asupra creaţiei sale. Provine dintr-o familie adânc înrădăcinată în tradiţiile zonei Argeşului. Tatăl, „bun la toate în gospodărie”, mama, cunoscută creatoare de costume populare, au modelat-o pentru viaţă: „Îmi plăcea să îi văd pe fiecare cum lucrează. Erau pasionaţi de munca lor, iar din mâinile lor ieşea aur curat. Tata a fost un meşter priceput la toate, în timp ce mama era o ţesătoare desăvârşită. Pentru mine, ei au fost cel mai bun model în viaţă. Talentul de la ei îl moştenesc”.

Zizica Mihai practică o meserie pe care nu oricine o poate face: sculptează în lemn. După absolvirea Liceului de Prelucrare a Lemnului din Rucăr a lucrat mai bine de opt ani la o cooperativă producătoare de mobilă. Sculpta ornamente pentru biblioteci, dulapuri, scaune, galerii pentru perdele, rame de oglinzi. Acolo şi-a făcut cu adevărat ucenicia. Sufletul însă îi spunea că poate mai mult. S-a apucat să sculpteze – pe cont propriu şi din propria-i simţire – icoane, după ce avusese un vis relevant: „Într-o noapte de toamnă tristă, l-am visat pe Iisus Hristos. Întindea mâinile spre mine, dintr-o coajă de lemn, pe care eu o lucram. Era ca o binecuvântare, pe care mi-a dat-o, ca să pot face icoane. De atunci, tot ce am lucrat a ieşit din suflet, ca o menire”.

Este nelipsită de la târgurile meşteşugăreşti organizate în ţară. Este invitată şi peste hotare. A participat la expoziţii şi târguri în Dubai, la Madrid, în Slovenia şi pe alte meleaguri, ducând peste tot faima meşteşugului românesc. „Îmi place foarte mult ceea ce fac. Sculptura în lemn şi pictatul icoanelor sunt viaţa mea, echilibrul meu de fiecare zi. Nu este o meserie din care să te poţi îmbogăţi, însă, dacă ai talent, îţi asigură un trai decent. Nu am copii, însă meseria mea a suplinit lipsa lor. Este o minune pe care Dumnezeu mi-a dat-o şi pe care vreau să o fac cunoscută în lumea întreagă”, povestește meșterul popular.

Coajă de arbori, meşteşug şi dăruire. Iată ce oferă meşteriţa argeşeancă. Apreciază mai ales coaja de plop: are unicitate şi profunzime, se modelează uşor. Dar foloseşte şi teiul, stejarul, cireşul şi nucul. Toate au calităţile lor. Depinde, desigur, de fiecare creator cum simte viaţa lemnului şi a scoarţei sale. Pentru Zizica Mihai arta e armonie între îndemânare, frumos şi spiritualitate.

LIA PINTILIE