Magie și meșteșug în atelierele de iască din Corund

Aflat în inima Transilvaniei, satul Corund este unul dintre cele mai vechi și mai frumoase sate din România. Pentru prima dată localitatea era menționată în registrul dijmelor papale din 1333, și avea deja o parohie romano-catolică. În evul mediu locuitorii se ocupau de cultura plantelor și creșterea animalelor. Pentru că solul era slab, lutos și pietros, locuitorii au început să caute alte ocupații, cum ar fi olăritul, prelucrarea de iască, cioplitul de lemn și exploatarea aragonitului. Acest mic sat cu o populație de aproximativ 6.000 de locuitori este renumit în toată lumea pentru obiectele din ceramică de înaltă calitate, dar și pentru decorațiile unice de pe acestea.

Corund sau Korond, cum i se mai spune în limba maghiară, este un sat cu origini foarte vechi pe care cu siguranță îl veți îndrăgi, întregul sat reprezintă obiectiv turistic în sine. Casele care reprezintă și atelierele meșterilor populari sunt încântătoare și frumos decorate și împodobite cu flori multicolore.

Lângă atelierul de olărit descoperim şi unul de prelucrat iasca, acea ciupercă lemnoasă ce parazitează copacii din pădure. O iască bună este cea crescută pe un fag bătrân, de 150, poate 200 de ani. Pe vremuri se găseau copaci așa bătrâni și în zona Corundului, dar în zilele noastre meșterul e nevoit să cutreiere pădurile României în lung și lat, către Maramureș, Bucovina sau Valea Jiului. Sunt mai multe feluri de iască, meșterul „iescar” știe să facă diferența între ele. Cea crescută lent, în pădurile de munte (peste 1.500 de metri altitudine) timp de ani de zile (chiar și 3 ani), este cea bună, doar aceasta are densitatea potrivită pentru a fi întinsă fără a se rupe.

În Corund mai sunt doar câteva familii care transformă iasca în obiective decorative sau vestimentare de mare preț. Iasca se găsește tot mai greu, așa că meșteșugarii sunt nevoiți să meargă și sute de kilometri să o găsească. Pe vremuri, iasca era folosită pentru aprinderea focului. Acum, ciuperca este transformată cu multă măiestrie în pălării, șepci, poșete, brățări, portofele, coliere, materiale de șters ochelarii și multe alte obiecte decorative. Pentru prelucrarea ciupercii, meșteșugarul o curăță de coajă, o taie felii și o bate cu ciocanul. Este nevoie de ceva efort pentru a extrage materialul bun din interiorul ciupercii. Miezul moale al iascăi prelucrate astfel seamănă cu pielea de căprioară sau cu cea mai fină catifea. Magia lui este că se întinde mult, așa cum nu ți-ai putea imagina că o poate face un interior de ciupercă aparent dură. Apoi iasca este modelată, în mod miraculos, în obiecte artizanale superbe, cum nici cu gândul nu gândeşti.

Se pare că ar fi ultimele locuri din țară și din Europa unde se mai prelucrează iasca! Acești meșteșugari ar trebui să fie respectați și admirați, deoarece numai prin activitatea lor meșteșugul românesc poate avea un viitor.

LIA PINTILIE