Dacă vorbim despre un numitor comun al tuturor etniilor din ţara noastră… acesta este Meşteşugul. Români, maghiari, germani, rromi, ucraineni, lipoveni, turci, tătari, toţi au meşteşugul în sânge. Dacă nu credeţi, călătoriţi în ţinutul Harghitei. Acest minunat teritoriu are peste 6.500 de kmp şi o populaţie de aproximativ 350.000 de locuitori. Este păzit şi vegheat de un relief montan impresionant. În vest, sunt semeţii vulcanici Călimani, cu al lor Pietrosu de 2.100 m; munţii Harghitei, cu vârfurile Racu, Ciceu, Mădăraş, de aproape 1.800 m. Parcă sunt desprinşi din începuturile lumii. Între ei sunt depresiunile Cașin, Ciucului, Giurgeului şi altele. Fermecătoarele păduri de goruni şi de fagi, străjuite de valuri de brazi, de păşuni subalpine şi alpine, au fost locuite din cele mai vechi timpuri. Asemenea vestigii datează din mezolitic şi neolitic, fiind, totodată, continuate de aşezările dacice şi de castrele romane. Din cauza temperaturii mai scăzute, aici rodesc numai sfecla, cartoful şi porumbul. Pe lângă hrana oferită oamenilor sau animalelor, porumbul poate fi şi o materie primă de mare importanţă pentru meşterii populari. Din împletitura pănuşilor, ei realizează lucruri destinate nu numai celor din jur, ci şi unor locuri mai îndepărate, chiar de peste graniţă. În Harghita, ca şi în alte locuri din România, în fiecare sat pot fi întâlniţi meşteşugari care şi-au făcut din îndeletnicirea lor un mod de viaţă.
Pe lângă mulţi alţi meşteşugari din zonă, şi Iulia Balint, din Odorheiu Secuiesc, păstrează şi promovează un meşteşug învăţat de la bunici: împletiturile din pănuși de porumb. Numele ei a devenit un însemn local al calităţii şi al frumuseţii. Împleteşte de toate: modele estetice pentru pereți, mileuri de o deosebită delicateţe, clopoţei pentru brazi, păpuşéle care îţi înveselesc sufletul. Coşurile de piaţă şi paporniţele sunt frumoase şi rezistente. Cutiuţele pentru păstratul bijuteriilor şi al lucrurilor dragi, tăvile şi tăviţele pentru servit, şi câte altele, întregesc cele necesare unei gospodine. Dar adevăratul ei talent constă în împletitura pănuşilor pentru a apăra şi a înfrumuseţa recipientele de sticlă, de la pahare până la damigene. Nu numai că sunt învelite în împletituri, ci ele au şi dopuri ce le arată destinaţia. Pentru obiecte de calitate, materia primă se obţine toamna târziu. După cules, la curăţarea porumbului se separă pănuşile potrivite, cele lipite de boabe, apoi se usucă la soare şi se leagă. Snopii astfel formaţi se agaţă într-un loc aerisit, uscat, în aşa fel încât să se evite apariţia mucegaiului. Înainte de prelucrare, pănuşa se umezeşte. Toate obiectele sunt lucrate pe o ramă proprie din lemn, care a fost desenată şi fixată în prealabil pe o formă. Arta răsucirii porneşte de la un cui, continuă la un altul şi tot aşa, până apare o „ţesătură” cu forma dorită. După ce obiectul se usucă pe ramă, se trag cuiele şi se scoate de pe formă. În trecut, pănuşile de porumb erau intens utilizate în confecţionarea rogojinilor, saltelelor, a aşternutului de pat, a coşurilor de diferite tipuri, mărimi şi întrebuinţări, a poşetelor, cutiuţelor. „Din acest material natural, considerat de unii deşeu, noi reuşim, cu ajutorul îndemânării, să dăm viaţă unor obiecte folositoare. Este o modalitate de reciclare a unor fibre ecologice, un mijloc de a ne găsi liniştea interioară, cât şi bucuria de a redescoperi valori foarte vechi”, povestește meșterița harghiteană.
În privința cererii, Iulia Balint spune că încă mai există oameni interesați de acest tip de muncă manuală. Cu toate acestea, este imposibil ca o familie să îşi asigure traiul de zi cu zi din practicarea unei astfel de activităţi. Când nu este prezentă la târguri şi expoziţii de specialitate, creatoarea populară din Odorheiu Secuiesc participă la cursuri demonstrative găzduite de instituţiile de învăţământ şi de cultură din judeţul natal, din dorinţa de a păstra, de a dezvolta această tradiţie de artă populară şi de a o transmite mai departe generaţiilor următoare.
LIA PINTILIE