Membră a Asociației Meșterilor Populari Clujeni, Pălăguța Hodor este printre puținii români care mențin vii meșteșugurile populare. La cei peste 70 de ani, colindă țara pentru a le arăta tuturor cum se țese la război. Merge și la festivalurile din străinătate ca să vadă și ceilalți frumusețea portului popular românesc. Își mai face timp și să-i învețe pe tinerii clujeni să ducă mai departe arta țesutului, a torsului și cusutului. De peste un deceniu ucenicii săi participă cu succes la olimpiadele de profil.
Născută în satul Slătioara, județul Maramureș, Pălăguța Hodor a devenit o istorie a meșteșugului popular românesc. Față de alți meșteri care doar își prezintă produsele, „maramureșeanca” le arată vizitatorilor și iubitorilor de artă populară cum se fac celebrele costume românești. La fiecare eveniment unde este invitată, aduce un război de țesut de dimensiuni reduse și o furcă cu un caier care stă sprijinită de război. Ea nu prezintă, Ea demonstrează cum se meșterește. Asta nu o face doar în Maramureș și Cluj. Meștera și-a arătat meșteșugul în mai multe orașe din Italia, Varșovia, Praga, Valea Timocului, Germania și chiar prin Caucaz. A demonstrat că are ce arăta. Toate aceste îndeletniciri au fost dobândite cu abnegație și dragoste pentru meșteșug. Își amintește că încă de copil i-a plăcut să trebăluiască pe lângă război: „Mama tăt mereu a lucrat și o țesut, o tors, o cusut și de la ea am învățat. Eu de micuță am tot vrut să îmi deie caeru᾽ să torc, dar mi-o zis că sunt mică și că am vreme când oi crește mai mare. Apăi, na, m-am învățat tot lucrând cu mama. Mi-a plăcut lucrul de mână că tot mereu am văzut lucruri din astea prin casă. La 6 ani am tors, apoi de la 7 ani am țesut. Parcă atunci s-o terminat ucenicia”.
Amintirile copilăriei sale într-ale meșteșugului au făcut-o să-și îndrepte atenția spre copiii și adolescenții noștri. Pălăguța Hodor spune că tinerii sunt interesați de meșteșugul popular și de tradiție: „Tinerilor le place tare mult portul popular, se îmbracă la ocazii și de sărbători. Toată lumea de la noi își face cămeși și zadii. Și la clujenii orășeni a prins portul străbunilor. Îl admiră și îl cumpără din ce în ce mai mult”. Dân mâinile maramureșencei ies straie populare, cergi, trăistuțe, țoluri. „În război pot să fac orice. Și pânza de pe cămeși. Asta de pe mine îi făcută în război. Urzim bumbac, dar mai demult era cânepă multă și făceam haine din cânepă. De sărbători o mai amestecam cu bumbac, da᾽ amu cumpărăm bumbac, și apoi urzim și batem bumbac din acela. Și se face pânza și apoi coasem pe ea”, povestește creatoarea populară din Slătioara.
De un deceniu îi învață pe adolescenții din Cluj arta țesutului, cusutului și torsului. „Tineretul învață meșteșugul de la mine. Trebuia să am olimpiadă de meșteșuguri, dar timpurile astea au schimbat rostul. În vara asta nu se ține nici Olimpiada județeană de la Cluj, nici cea națională de la Sibiu, nici tabăra de vară de la Muzeul Țăranului Român din București. De, om aștepta alte timpuri”, povestește Pălăguța Hodor.
Regretul dânsei este că această pandemie și criză economică nu îi permit să-și arate și să transmită mai departe ceea ce a învățat cu sârg toată viața. După ce meșteșugul românesc a fost șuntat trei decenii de anumite decizii politice, iată că parcă și timpurile sunt împotriva noastră. De noi depinde să ducem mai departe această îndeletnicire, încercând să nu lăsăm să piară spiritul meșteșugăresc din această țară.
LIA PINTILIE