În zilele noastre în care așa-zisa tehnologie a pătruns și a încercat să schimbe tradiția, obiceiurile populare și mai ales meșteșugul nu prea a reușit peste tot. În câteva localități îndepărtate ale Bărăganului, oamenii se întorc la timpurile în care folclorul autentic și meșteșugurile populare erau la mare căutare. Una dintre aceste localități este satul Luciu.
Situat nu departe de vărsarea Ialomiței în Dunăre, Luciu este un bastion al meșteșugului popular. Istoria lui este veche, dar întemeiată mai mult pe legendele locale care transmit din generație în generație că așezarea de pe malul stâng al Dunării a fost întemeiată de veteranii unei legiuni romane, legiune condusă de Lucius Cevolas. Arheologia pare a da dreptate legendelor, deoarece nu departe de Luciu se afla castrul roman de la Carsium (Hârșova), o punte de legătură între Dobrogea și Câmpia Română, construit în anul 103 de către împăratul Traian. Istoria oricum ai interpreta-o este frumoasă pentru că esența ei constă în a spune ceva despre oamenii locului.
Îndepărtatul sat Luciu era în trecut cunoscut datorită măiestriei cu care femeile și fetele mari țeseau la război ștergare, carpete care se prindeau pe pereți sau covoare. Chiar dacă astăzi satul pare să-și fi uitat obiceiul de demult, cinci meșteșugărițe în vârstă încearcă să țină vie această tradiție care a dus faima micii localități dincolo de granițele Bărăganului. La fel ca pe vremuri, veteranele organizează șezători așa cum se făceau odinioară, unde le învață pe fetele tinere cum să țeasă. De asemenea, bunicuțele sunt maestre și la gătit, învățându-le pe ucenice să prepare mâncărurile tradiționale din zonă. Una dintre fetele participante la aceste șezători este Roxana Boitaș. La anii ei de adolescentă este una din cele mai iscusite țesătoare din sat. Este deja meșteră recunoscută în întreaga țară. Pe ulițele prăfuite din Luciu le vorbește fetelor de-o seamă cu ea despre tradiția țesutului de covoare, carpete și ștergare, tradiție care în trecut le-a dus faima localnicelor în toate zonele istorice românești. Nici acum nu realizează cum pe la zece anișori, sub îndrumarea bunicii a meșteșugărit un impresionant ștergar cu motive tradiționale românești. De atunci, în timpul în care a trecut Roxana a reușit să transforme arta țesutului popular într-o adevărată pasiune care-i umple timpul liber chiar și în vacanța mare. Dovada în acest sens o face colecția de ștergare și de carpete țesute de ea, pe care le expune la diferite expoziții, neoferindu-le la vânzare, păstrându-le deocamdată printre cele vechi ale bunicii, în aceeași ladă de zestre.
Asemenea unui pictor care-și agață cele mai frumoase tablouri pe simezele galeriilor de artă, Roxana Boitaș își expune creațiile meșteșugărești în fața tuturor celor interesați de meșteșugul pe care l-a „furat” de la bunica, de la atelierul școlii condus de doamna învățătoare Ana Banu și de la celebrele șezători. Imaginea țesăturilor încărcate de motive și simboluri populare te cucerește de la prima privire, iar maniera în care firele de bumbac sunt cusute pe bucățile de pânză lasă impresia că mâna celui mai iscusit maestru popular a lucrat timp îndelungat pentru ca exponatele să arate atât de minunat. Așezate unele lângă altele, țesăturile meșterite de Roxana parcă povestesc despre fecioarele care-și visează ursitul și duc timpul înapoi, în vremea în care în satele noastre arta populară era la ea acasă. Adolescenta nu se abate de la tradiție nici în ceea ce privește tehnica în care ea lucrează. Se numește „punctul românesc” și este una dintre cele mai răspândite tehnici de țesut ștergare sau carpete românești. „Ai nevoie doar de ață și ac și, evident, de imaginație. Pur și simplu, trebuie să fii atent și să urmărești modelul pe care-l ai în minte, iar totul se transformă într-un ștergar frumos (…) Pentru foarte mulți dintre noi, roșul și negrul sunt doar niște culori. Pentru țesătoarele din Luciu, ele simbolizau altceva. Roșul, de exemplu, reprezintă viața, cu frumusețile și puritatea ei. La rândul său, negrul reprezintă greutățile omului, încercările la care el este supus de-a lungul timpului. Dacă stau bine să mă gândesc, viața noastră a tuturor este o îmbinare între roșu și negru”, explică meșterița ialomițeană.
Tânăra meșteriță din Luciu, Roxana Boitaș, a reușit să reînvie tradiția țesutului și să o ridice la rangul de artă. Meșteșugul nu numai că nu a dispărut dar a trecut parcă la un alt nivel, ce îl face complet competitiv în această lume plină de dinamism și de ce nu, de convulsii.
LIA PINTILIE