Soare strălucitor, nisip arzător, mare ademenitoare în onduirea ei, munţi plini de pajişti, păduri şi ape diamantine. Iată ce ne oferă generoasa Natură, la începutul lunii lui „Cuptor”. E de înţeles că mai lăsăm la o parte grijile zilei de mâine şi ne bucurăm de asemenea frumuseţi, greu de găsit pe alte meleaguri. Plimbare, odihnă, tratament şi chiar distracţie sunt „ocupaţii” principale. În acest sezon, încă estival, indiferent de vârstă, oamenii se bronzează, înoată, drumeţesc, dansează, îşi petrec concediile sau vacanţele. În condiţiile „jocului de-a vacanţa”, descoperim că un meşteşug străvechi, o artă a prezentării şi a identificării personale, a luat o amploare frapantă.
De când există, tatuajul n-a făcut decât să emită semnale despre om şi grupul căruia îi aparţine. De la începuturi, semnele, punctele, petele sau liniile pictate direct pe piele au un rol de comunicare. În societăţile primitive, însemnele funcţiilor fiecărui individ din gintă sau din trib erau pictate pe trup. Fixarea definitivă prin tatuare constituia singurul mijloc prin care comunitatea se apăra de eventuale substituiri. Totodată, tatuajul reprezintă un sistem de comunicare universal, practicat de veritabili meşteri artişti. În evul mediu, îl întâlneai mai ales la călătorii ce ajungeau prin ţinuturi îndepărtate. Pe la 1700, meşteşugul acesta a fost răspândit în Europa de marinarii veniţi în contact cu triburile din Pacificul de Sud, ale căror membri erau tatuaţi din diferite motive. Semnificaţiile înscrisurilor pe trupul uman de-a lungul istoriei, au fost dintre cele mai diverse. În societatea de astăzi, nu există limite pentru cei ce le poartă: sportivi, profesori, militari etc.
Originea tatuajelor este intens disputată, cunoscându-se faptul că ele existau cu mii de ani înainte de Hristos. Cele mai bine păstrate datează din Egiptul antic, din timpul construirii marilor piramide. Motivele tatuării erau diferite de la un popor la altul, dar totdeauna au jucat un rol important în tradiţiile şi ritualurile celor de acelaşi neam. Bunăoară, femeile îşi imprimau pe umăr un simbol, ce indica meşteşugul la care se pricepeau cel mai bine. Cu cât o femeie avea mai multe tatuaje care indicau anumite meşteşuguri apreciate la vremea respectivă, cu atât mai mult şansele de a fi aleasă de un bărbat creşteau. Înscrisurile de la încheietura mâinii sau a degetelor erau menite să alunge bolile. Celelalte imagini, mai ales de animale şi de păsări, au reprezentat şi continuă să reprezinte aspiraţiile personale.
Acum, tatuajele sunt în mare „vogă”, în mai toate ţările, exotice sau nu. Mai ales în Japonia, SUA, Indonezia şi, de ce nu?, în România. Asta explică şi explozia economică a micilor ateliere de tatuare. Meşteşugul are capacitatea de a transmite o autoapreciere artistică despre propria personalitate şi reprezintă, totodată, o sursă de comunicare cu cei din jur.
LIA PINTILIE