Meșteșugul este dintotdeauna și va exista întotdeauna. Este venit din firea omului și are același destin cu al făuritorului său. El este un simbol al unei comunități „aparte”. În funcție de evoluția sau involuția acestei comunități se dezvoltă, se transformă, poate dispărea sau s-ar putea reinventa! De fapt, despre asta este scrisul de față. Meșteșugarii români transmit cunoștințele lor acolo unde este nevoie, nestând la îndoială să pună sârg în a dobândi noi îndeletniciri necunoscute. Este vorba de meseria „drujbăritului”. Când spui drujbă te gândești aproape întotdeauna la ceva dur, la tăieri sau „toaletări” de copaci, la lemn despicat pentru foc, la extirpare. Parcă niciodată nu privim drujba ca pe un instrument artistic, delicat, ce poate transforma lemnul în adevărate capodopere meșteșugărești. Capodopere încărcate de sensibilitate și mesagere ale esteticului. Apar meșteșugari ce se impun nu numai pe acest pământ dar au început să devină exemple și pentru cei cu vechime într-ale tăierii cu fierăstrăul electric.
Este cunoscut, mai ales peste hotare, Meșterul Adrian Voican din Vâlcea. A ajuns să fie renumit ca „Sculptorul cu Drujba”. Cu studii forestiere, cu abilități de finețe și dorință de a face ceva nou s-a apucat și a reușit să ajungă unul din cei mai remarcați, din puținii, reprezentanți români din aceeași breaslă. Cu drujba lui, poate o fi miraculoasă, face tot ce poate fi admirat. Citiți! cu acest „instrument” a „buchisit” o Bufniță de numai zece centimetri. A făcut senzație în expozițiile unde a fost expusă. Dar meșterul nu s-a oprit aici. A arătat că Drujba poate realiza un Urs de trei metri. Deci cu „instrumentul” nu te poți pune! Talentul lui Adrian a uimit pe una din cele mai mari firme din Elveția, producătoare și promotoare de artizanat autentic. Așa a început o colaborare benefică, mai ales promovării meșteșugului. Nu se ocupă numai de reprezentări faunistice. El vrea să reprezinte artistic și simboluri sociale. Va expune în curând un „Cuplu”, deloc inedit pentru a noastră societate, un „Bețiv” alături de un „Lăutar” de numai 5 m (cinci metri).
Dar Adrian nu este singur; Meșteșug nou, Meșteri noi. Gabriel Cernat din Bănești-Prahova de-abia a depășit trei decenii. Văzând ceea ce este aici a fost plecat în Spania vreme de nouă ani și câtva timp a rătăcit prin Austria. De acolo zice că a furat o meserie rară în România: sculptura în lemn cu drujba. Și nu o face în zadar. În alte colțuri ale lumii meșteșugul se numește „Artă”, iar semnatarii pieselor sunt recunoscuți ca meșteri realizatori de „Artă Plastică”. Gabriel nu se consideră un astfel de meșteșugar. El este bucuros că munca și lucrările lui au stârnit multă curiozitate la noi, și nu numai. Este deja invitat și are compoziții (în lemn) apreciate și vândute peste hotare. Poți să-l vezi efectiv la treabă, cu rumeguș în păr, pe haine, pe față. Nu-și proiectează dinainte nimic pe hârtie, se rotește și face ca drujba și lemnul să vorbească. Face tăieturi doar de el știute, ba drepte, ba oblice, sub unghiuri inimaginabile. Totul este meșteșug, talent și artă. Așa apar sub drujba lui un zeu, un domnitor, un țăran, orice, dar un „Om”.
Ehe… toate aceste realizări meșteșugărești nu au rămas fără ecou chiar și în aceste zile. Lumea meșteșugului este o lume aparte cu propriile credințe în muncă, artă, tradiție și funcționalitate. Există, prin voința lor, manifestări ce demonstrează personalitatea și importanța meșteșugului. Una dintre acestea este Festivalul Național de Sculptură cu Drujba, care ajunge la a patra ediție. Aici în comuna Vaideeni, județul Vâlcea, meșteșugarii își arată sufletul. Drujbarii participanți sunt pasionați de frumos, de tradiție și artă, dorind să lase în urmă ceva trainic, simbolic și românesc, aducând în plus valorile altor popoare. Ce fac acești meșteșugari: Mai nimica toată! Arată că munca, dragostea și sufletul sunt esența vieții.
LIA PINTILIE