Semne bune anu᾽ are! Poate fi spus și despre meșteșugurile aproape reînviate din marginea județului Ialomița, mai precis din satul Luciu, despre care am mai scris dar nu îl puteam părăsi până nu îl vizitam pe cel mai tânăr meșteșugar, Flavius Banu Mardale.
La numai 12 ani, Flavius este cel mai tânăr opincar din țară. Locuiește în satul cu „meșterițe” țesătoare, fiind crescut și educat de bunica sa, Ana Cloșcă Banu, învățătoarea celor ce vor să învețe, pe lângă carte și meșteșugul tradițional. „Și-a dorit de mic să facă asta. În urmă cu câțiva ani el a văzut un meșter opincar la un Târg de la Bran. A fost atât de fascinat încât m-a convins să-l învăț să creeze opinci. La început a fost mai greu, era micuț, puțin neîndemânatic, dar ușor-ușor s-a perfecționat. Crearea opincilor a devenit pasiunea lui. În rest, este un copil ca toți ceilalți. Se joacă, aleargă, bate mingea, merge cu bicicleta, dar este foarte serios când vine vorba despre învățătură și meșteșug. Este un copil bun și sper să ducă mai departe acest meșteșug pe cale de dispariție. La noi în sat nu mai există nimeni care să-l practice”, mărturisește bunica lui Flavius. Ea l-a crescut de mic, iar la școală, în clasele primare, tot dânsa l-a instruit. La școală i se adresa cu «doamna», acasă cu «Ani ». Ana Banu este sufletul satului Luciu. A reușit să se impună, la concurență cu noile tehnologii care i-au acapart pe tineri. Blândă, pricepută la cusut, creativă și cu dorința de a duce mai departe ceea ce a învățat-o bunica, învățătoarea a câștigat sufletele copiilor. Toți o îndrăgesc și nu-i ies din cuvânt. Trăiește pentru educație și meșteșug, fiind mândră de elevii ei și de nepotul deja cunoscut peste tot. Cea mai mare satisfacție a ei este să ducă numele satului mai departe.
Deși este un copil vesel, când începe să lucreze Flavius devine serios ca un om mare. Este atent, se concentrează și nu scoate o vorbă. Îi place ceea ce face, dar cea mai mare fericire o are atunci când reușește să vândă opincile. Se bucură când primește o comandă ca un copil de vârsta lui care primește o jucărie. Cu bunica lângă el, măsoară, face tipare, taie și coase pielea naturală care se transformă în câteva ore într-o pereche de opinci ca pe vremea vechilor daci. Spune, cu glasul său copilăros, că este foarte important să nu greșească atunci când croiește materialul, deoarece pielea naturală este destul de scumpă. Flavius lucrează numai cu piele naturală pe care Ani Buni o cumpără de la Suceava. Glumind spune – Piele naturală, că doar străbunii noștri nu aveau mușama și vinilin. Meșter de meșter, dar are numai 12 ani și este frumos ca o fată, cuminte ca două și zvăpăiat ca o echipă de fotbal. Așa îl descrie satul Luciu. Cum este, dar opincile care ies din îndemânaticile sale mâini costă între 100-200 lei, dar la București se vând cu 450 lei. Încălțările realizate de el sunt achiziționate de membrii unor ansambluri populare, dar și de alți oameni care colecționează obiecte tradiționale. Bunica este mândră de nepotul său, la fel ca și toată familia. L-au sprijinit întotdeauna și l-au lăsat să aleagă mereu ce-i place. Eforturile materiale sunt pe măsura talentului micului „Mare” meșteșugar. Dar nu este în zadar, multă recunoaștere în „lumea meșterilor”, iar acum și destule satisfacții bănești demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie că meșteșugul este o alternativă viabilă la industrializarea produselor, fiindcă aduce pe lângă utilitate o adevărată prezentare a artei populare.
LIA PINTILIE