Meșteșugul măștilor tradiționale este o îndeletnicire care se confundă cu istoria. Asta nu numai în România, ci peste tot în lume. De aici și motto-ul specific, în general, zonei rurale: „Veșnicia s-a născut și dăinuie la sat”. Această sintagmă poate fi înțeleasă pe deplin când vom vedea un meșter popular crestând o bucată de lemn, cu un cuțit special, având o vechime de zeci de ani sau veacuri, moștenit din generație în generație. „Cuțitoaia”, cum numesc meșteșugarii unealta specifică este ca o ștafetă plină de credință, dar și de magie, transmisă de la tată la fiu. Cioplitul măștilor din lemn este o meserie practicată pe tot parcursul anului, luând un avânt în pragul sărbătorilor religioase, dar și cu ocazia unor obiceiuri străvechi, cum ar fi dansul ciudat de priveghi, dans alert, zgomotos menit să alunge spiritele malefice. Dansatorii, mai ales bătrâni, își „îmbracă” chipul cu o mască de lemn hâdă ce simbolizează de milenii miturile preistorice, păgâne și aproape de neînțeles. Unul dintre acești adevărați meșteri populari este Șerban Terțiu, din Chiricani, un cătun de pe dealurile comunei Nereju, Țara Vrancei. El continuă tradiția de veacuri a măștilor din lemn și piele, măști artizanale specifice acestei zone aflate la granița credinței și a legendelor. Toate cele specificate ies în evidență mai ales în timpul manifestărilor de iarnă. Este un om simplu și modest, mândru de lucrările sale care se văd în expoziții la Muzeul Țăranului Român din București, Muzeul Astra din Sibiu, la târgurile și festivalurile meșteșugărești din toată țara și de peste hotare. A făcut măști din lemn și piele de când se știe, și ca un adevărat reprezentant al unei „dinastii” a deprins, cu trudă și perseverență această meserie, aproape artă, de la tatăl său Pavel Terțiu, unul dintre marii meșteri populari ai Vrancei, care la rândul său a învățat meșteșugul de la tatăl său, Ioan Amariei, zis Ursu. Meșterul Șerban, contemporan nouă, folosește și astăzi uneltele de la tatăl și bunicul său, atribuindu-le nume ce le personalizează: „cârlan”, „cuțitoaie”, „sfredeluș”, „coarbă” și chiar… „criță”. Ți-ar trebui o grămadă de timp să înveți ce reprezintă aceste nume.
Acasă la meșterul Șerban Terțiu, pe dealurile Nerejului, unde peisajul este desprins din basme, măștile sunt la loc de cinste, agățate pe pereți, printre diplomele dobândite în România și în alte țări europene, afișe și fotografii cu tatăl său, vestitul sculptor Pavel Terțiu, ale cărui lucrări fac mândria Galeriilor de Artă din Focșani și a unor muzee celebre din Budapesta, Moscova, Viena, Londra și chiar Paris. Da, un adevărat exemplu de îndelungată „dinastie” dăruită total acestui meșteșug. Nea Șerban, om primitor și cald sufletește, ne arată cu o bucurie modestă o mască mare din lemn, cu coarne de berbec, care tronează pe perete lângă steagul cu Țara Vrancei. Spune că măștile din lemn sunt mai greu de făcut, meșterește abia una pe zi, în timp ce măștile din piele, de capră sau de oaie, sunt mai ușor de realizat, face chiar două pe zi. Lemnul utilizat este de esență moale, din arin, tei, salcie sau plop. Folosește și boabe de fasole pentru dinți, păr din animale, coarne de berbec, iar uneltele sunt vechi, din familie, la fel ca și tiparele după care taie sau metodele de a spăla și usca pieile folosite. Toate măștile sunt unicate, nu seamănă una cu alta, unele sunt vesele, altele necăjite. Tot dânsul spune că meșteșugul său nu este pentru orice om, iar pentru el înseamnă legătura cu strămoșii de la care a moștenit darul de a face măști de sărbători, de petrecere dar și de moarte, cum sunt măștile care acoperă chipurile uncheșilor din Nereju, când joacă Chipărușul în serile de priveghi, un obicei precreștin, unic în lume, păstrat cu sfințenie și dăruit mai departe urmașilor.
În marea lui dragoste pentru oamenii locului, și nu numai, în iarna aceasta dorește să realizeze o colecție de măști ce se vrea a fi sufletul credinței că după nenorocirea care ne-a chinuit aproape doi ani, vine și bucuria, liniștea sufletească dată de speranța că noi oamenii, împreună, putem depăși vicisitudinile vieții, făurind un nou destin acestui popor, atât de des năpăstuit. Poate că Sfântul Nicolae, Nașterea Fiului și începutul noului an să fie deschiderea către un viitor mai binevoitor cu noi.
LIA PINTILIE