Când vorbim despre minunățiile zămislite de natură în țara noastră nu putem să omitem, ca punct de referință, Vrancea și Carpații de Curbură. Dar ținuturile românești sunt definite și prin cultura și istoria acestui popor, stăpân aici, de milenii. Există un loc, în Bucovina, în care portul, tradițiile, obiceiurile și meșteșugurile s-au transmis neasemuit de curat până în zilele noastre. Și acum aici se țes și se cos costume naționale, trăistuțe, se fac cojoace și bundițe, se croiesc opinci, iar lemnul capătă formele obiectelor și uneltelor de o deosebită utilitate în gospodăriile desprinse parcă din povești. Faima lor a trecut deja nu doar hotarele așezării de la poalele Dealului Scorbura, ci chiar pe cele ale țării. Care este această așezare? Este vorba de vatra bucovineană Straja. Se află la limita de nord a județului Suceava, lângă granița cu Ucraina. Localitatea s-ar fi înființat pe braniștea donată de Ștefan cel Mare Mănăstirii Putna, în 1490, luna martie. Asta da exactitate istorică. Aici existau străjeri puși de mănăstire ca să înștiințeze populația de atacurile polonezilor și, uneori, ale tătarilor. Acești străjeri aveau în capătul satului un stâlp îngropat în pământ, înfășurat cu paie îmbibate cu rășină. Atunci când veneau bandele de prădători, se dădea foc transmițând vestea pericolului la distanță, iar călugării mănăstirii puteau să ia măsuri de protecție. Probabil că de aici derivă și numele localității de Straja.
Portul „străjerilor” este de o sobrietate ce parcă te întoarce în vremea dacilor. Albul și Negrul sunt aici reperele după care oamenii și-au croit și ghidat existența de-a lungul veacurilor. Costumul național, trăistuțele, până și opincile, ba și casele se înscriu în această cromatică, arătând bunul gust estetic, rafinamentul și, mai ales, seriozitatea. Un exemplu deosebit al realizărilor acestor meșteșugari fără pereche, sunt trăistuțele de Straja. E un model unic, ce se distinge prin carourile în alb și negru. Nu-i casă în care trăistuțele să nu fie așezate la loc de cinste. „Mai demult lucrau bătrânele. Ele făceau trăistuțe cu baiera mai lată, în patru ițe, alese cu degetele, pentru întrajutorarea purtătorului. Acuma, femeile astea tinere zic că-i mai greu cu împletitul pe degete, și fac baiera mai subțire. Dar tot la fel sunt țesute. Și numai la noi îs așa, cu alb și negru”, povestește meșterița Paraschiva Morar.
Renumitele trăistuțe de la Straja s-au răspândit în toată lumea. Comenzi vin cu duiumul, ba de la ansamblurile folclorice, ba de la cei care pleacă peste hotare, ba de la colecționari. Sunt căutate pentru că reprezintă adevăratul meșteșug, că sunt simple, curate, fără zorzoane. Ele aduc faimă, stimă, respect, dar și bani. Asta este, adevărații meșteșugari sunt mulțumiți sufletește și financiar. Vorbele acestea le rostește și Moș Ioan Cotos, meșterul încălțărilor „de leac”, numite Pancioci. Ele sunt „făurite” din lână de suman sau de țol, cu talpă moale și decorate cu blăniță de miel pe margine. Panciocii țin grozav de cald la picioare, încât nu-i chip să te îmbolnăvești. Aceste încălțări numai la Straja se fac, dar sunt dăruite și vândute de la Muntele Athos până în Islanda. „Moșul” meșteșugar nu s-a oprit numai la aceste încălțări de iarnă. De vreo câțiva ani s-a apucat de făcut opinci, pentru că se caută. Până și în Grecia au ajuns opincile meșteșugarului bucovinean. Comenzile vin una după alta. La cei peste 80 de ani are o putere de muncă și un drag pentru lucrul bine făcut cum astăzi rar întâlnești. Nu crede că meseria asta, a lui, va mai exista peste cîțiva ani.
Oare nu este acesta Meșteșug? Trebuie, nu că ar trebui, să-l încadrăm în economia noastră, fosta care parcă nu există, pentru a ne alătura țărilor care și-au dat seama că Meșteșugul poate fi un element important al dezvoltării și liniștii sociale.
LIA PINTILIE