În Ajunul Sărbătorilor creştine meşteşugarii renunţă la câştigarea tradiţională a „pâinii” pentru a pune talentul lor în ruga adresată Celui de Sus pentru existenţa şi viitorul neamului. Toţi trebuie admiraţi! Asta ar însemna o Enciclopedie. Aşa că ne rezumăm numai la unii, nu neapărat cei mai mari, dar destul de cunoscuţi în comunitatea deosebită a meşteşugarilor de pretutindeni. Unii dintre aceştia plini de credinţă, talent şi meşteşug sunt Georgeta şi Dumitru Silion din Tocileni – Botoşani. Sunt simpli şi deschişi. Au dus faima României şi a locurilor natale dincolo de graniţe prin păpuşile unicat, realizate cu multă migală. La început au fost simple, acum sunt complexe şi redau cu fidelitate toate aspectele satului românesc, de la munca câmpului la cea din jurul casei, de la cântecul şi jocul popular la spovedania din faţa preotului.
Pentru că au pasionat-o ţesăturile şi îmbrăcămintea, doamna Georgeta a lucrat o viaţă în croitorie. Împreună cu soţul, Dumitru, s-a apucat de confecţionat păpuşi. Iniţial au lucrat păpuşi fără schelet metalic, numai din resturile de materiale textile rezultate din activitatea dânsei. Pentru că doreau să le îndoaie, să le aşeze într-o poziţie naturală, Dumitru a început să realizeze un schelet din sârmă pentru a avea rezistenţă şi o oarecare flexibilitate, după care meșterița le-a îmbrăcat cu materiale textile.
Obiectele care ies din mâinile celor doi soți sunt lucrate minuţios pentru a reda cât mai bine chipul uman în ipostaza respectivă. Păpuşile doamnei Georgeta ţes, cos, torc, bat piua, taie lemne, fac ceea ce făcea ţăranul odată în sat şi sunt îmbrăcate aşa cum umblau bunicii noştri. Se lucrează pe etape. După ce soţul face partea de schelet metalic, soţia creează din argilă faţa personajului, apoi le îmbracă, după care păpuşile revin la soţ pentru a pune accesoriile şi a le aşeza în poziţie naturală şi cât de cât hazlie pe un suport din lemn. „Toate materialele din care sunt făcute sunt de calitate, ie, şorţ cu dantelă, fotă, batic, bundiţă, ciorapi, căciulă, iţari, până şi opincile sunt din piele naturală. Toate sunt lucrate manual, nu lucrăm decât cu materiale obişnuite, identice cu cele folosite pentru îmbrăcămintea şi încălţămintea adulţilor. Dacă nu m-aş pricepe la croitorie foarte bine nu ar ieşi aşa frumoase pentru că hainele trebuie să fie pe corpul păpuşii. Dacă munceşti zi de zi, eşti pasionat de ceea ce faci, ai un pic de imaginaţie, iese ceva frumos“, povestește artista populară botoșăneană.
Cei doi meşteri gândesc lucrările lor astfel încât să fie cât mai naturale, cât mai normale, iar cel care le priveşte să cunoască diverse aspecte din gospodăria ţărănească. Este o muncă foarte migăloasă, după cum şi recunosc, dar atunci când îţi place ceea ce faci restul nu mai contează. Îmbrăcatul unei păpuşi poate dura o zi întreagă, cel mai mult timp fiind luat de detaliile vestimentare.
Fiecare păpușă are în spate o poveste, iar Dumitru Silion este un foarte bun povestitor, un om care, pe lângă faptul că a citit foarte mult la viaţa lui, cunoaşte şi multe poveşti din bătătura satului pe care le mai poţi auzi doar la şezători şi povestite de octogenarele comunităţilor rurale. De multe ori, privind o scenă, fie că e dintr-o zi de muncă, de la horă populară sau este vorba de o relaxare lângă butoiaşul cu vin, afli şi o poveste, de cele mai multe ori veselă, care îţi aduce zâmbetul sau chiar hohote de râs. „Pentru că meşterul moldovean nu şi-a pierdut umorul, avem şi scene mai ironice, un om cu un sac care adună banii la bugetul de austeritate din România, bărbaţii dojeniţi de neveste că stau prea mult prin pivniţele cu băutură, pescarii care nu prea prind peşte. Dar avem şi obiceiuri tradiţionale; pentru acest cosaş coasa aceasta este din tablă din inox, are brăţară, pană, are toate elementele pe care le are o coasă adevărată. Și cosaşul este în costum popular, nu îi lipseşte nimic, inclusiv teaca. Ce facem noi nu considerăm că este muncă, o considerăm o delectare. Nu este uşor să faci o hăinuţă atât de mică, dinţii la un ferestrău, un topor sau pe bunica care face plăcinte poale-n brâu la cuptorul cu lemne din curte, pe omul care vine de la pădure cu toporul în spate ori fierarul care bate fierul cât e cald sau muzicienii cu instrumentele aferente din alaiul de datini de Anul Nou, din care nu poate lipsi copilul cu colăcelul şi căluşarul. Pe toate le lucrăm cu plăcere, mai ales când la urmă vedem că lucrările realizate seamănă foarte bine cu cele reale, pe care le întâlnim în viaţa de zi cu zi“, povestește Dumitru Silion.
Aceste familii trebuie să fie respectate şi admirate, deoarece numai prin activitatea lor meşteşugul poate avea un viitor.
LIA PINTILIE