Pe creștetul unei coline, ferită de freamătul satului, se află gospodăria lui Ion Rodoș, meșterul popular care a intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lingură de lemn din lume. De ce o casă așa izolată? Ca să vadă munții de la fereastră. Aveam să aflăm că atunci când și-a cumpărat terenul, vânzătorul i-a spus meșterului că n-a crezut că cineva o să vrea bucata aceea de pământ. Greu de visat o casă pe ea! Dar și-a văzut visul cu ochii. Când s-a mutat aici, și-a cărat casa, uneltele și tot ce mai avea, bucată cu bucată, reasamblându-le atât de aproape de Dumnezeu, încât era suficient să se gândească la El, ca mâinile sale să și înceapă să facă lemnul să respire, să conștientizeze că este viu, că are inimă, cum are el, meșterul. „Lemnul este sufletul meu, viața mea. Așa cum a fost și pentru bunicii și părinții mei (…) Lemnul are viață. Când te apuci să-l lucrezi, trebuie să comunici cu el, să-l simți, altfel greșești. Trebuie să te oprești la cea mai mică respingere a lui”, mărturisește meșteșugarul din localitatea argeșeană Nucșoara.
Ion Rodoș are 66 de ani și lucrează de la 3 ani, când a deprins meșteșugul sculptatului de la bunicii și de la tatăl său. Cocoșul de munte, simbolul locului, lingurile, figurinele de legendă, personajele istorice, mobilierul, troițele, crucile și toate celelalte obiecte făcute de mâinile lui, fiecare cu povestea sa, sunt tot atâtea inimi care „pulsează” aceeași viață. Harul acelorași mâini l-a făcut inovator și creator de obiecte, modele, unelte, scule, meșter popular atestat, profesor de sculptură la Școala de Arte și Meserii din Pitești, membru al Academiei Artelor Tradiționale din România. „Nu poate exista inspirație, artă, fără ajutorul lui Dumnezeu. De altfel, toate își au obârșia în credință, în Biserică. Fără harul lui Dumnezeu nu poți face nimic. Frumosul din materie îți înnobilează sufletul, te îndulcește, te încălzește la inimă, te face mai bun. Fără har omul nu poate gusta frumosul. Și cred că nici nu-l poate lucra, pentru că dacă nu pui suflet, nu iese nimic. Dumnezeu comunică cu tine în timp ce lucrezi. Câteodată simți că mâna se duce singură exact unde trebuie, călăuzită de o forță nevăzută. Uneori rămân uimit de felul în care iese tăietura așa de bine. Dumnezeu îmi dirijează mâna”, povestește sculptorul argeșean, cu simplitatea celui care se lasă condus în tot ceea ce face în voia Celui care a creat lumea.
În acest univers al meșterului Ion Rodoș sunt cuprinși și strămoșii noștri daci, pe care îi venerează de mic copil, și pe al cărui simbol, steagul cu cap de lup, îl poartă permanent în piept, ca pe o pecete. „Am multe proiecte cu daci. Am sculptat războaiele lor cu romanii pe șapte linguri. M-am inspirat de pe «Columna lui Traian», dar interpretarea a fost a mea”, ne mai spune domnia sa.
O dată sau de două ori pe an, Ion Rodoș organizează într-un amfiteatru de piatră amenajat de el pe culmea dealului, în fața unui frumos lac plin cu pești, întâlniri culturale, în cadrul Cercului Iubitorilor de Cultură, al cărui membru este. „Eu iubesc foarte mult cultura. Iubesc frumosul. Eu trăiesc frumosul. Cu prilejul acestor manifestări lansăm cărți, purtăm discuții cu oameni de cultură și artă, organizăm mici ateliere de sculptură pentru copii sau dezbatem diferite proiecte care interesează comunitatea sau zona”, mărturisește artistul popular.
Ion Rodoș din Nucșoara rămâne cel care nimic cioplit de mâinile sale nu este întâmplare, ci numai „gustare de frumos”. Iar lumea văzută prin mâinile lui poartă amprenta sufletului său, aflat într-o tainică și permanentă legătură cu Dumnezeu.
LIA PINTILIE