Fină, strălucitoare, moale și plăcută la atingere, mătasea naturală întruchipează eleganța și frumusețea. Ţesătura aceasta, veche de aproape 5.000 de ani, nu cunoaşte egal. Era atât de preţuită, încât a fost folosită mult timp drept monedă sau dată la schimb contra aur, fildeş şi pietre preţioase. Istoria descoperirii şi răspândirii ei abundă în mituri, legende şi poveşti cu iz de o mie și una de nopți. Conform legendei, mătasea ar fi fost descoperită cu totul întâmplător de către soţia Împăratului Galben, din China, în timp ce-şi savura ceaiul sub un dud. La un moment dat, s-a trezit cu coconul unui vierme de mătase în ceaşca fierbinte. În timp ce încerca să-l scoată, a observat fascinată cum din el se desprind fire subţiri precum pânza de păianjen. Şi-a propus să le ţeasă, ca să vadă ce se poate crea cu ele. Legenda spune că chinezii nu doar că au descoperit firul de borangic, ci au început să producă mătăsuri fine, iar soţia împăratului a devenit Zeiţa Mătăsii în mitologia Chinei.
La noi în țară, singurul loc în care se mai obține mătase naturală, dar se și țese, se găsește în județul Vâlcea, la Stoenești, unde meșterul popular Cristina Niculescu, fondatoarea brandului „Borangic Niculescu”, duce renumele firului de borangic peste hotare și se mândrește să păstreze și să dezvolte arta țesutului tradițional. Meșteșugul Cristinei Niculescu și al soțului ei, singura familie de sericicultori din ţara noastră, pleacă de la plantația de duzi, ajunge la creșterea viermilor de mătase, obținerea borangicului și se oprește la produsul finit: ie, maramă și alte pânzături din borangic.
Povestea „Borangic Niculescu” începe în anii ’70, pe când Cristina era elevă în clasa a VII-a și a participat alături de mama ei la o emisiune TV care se numea „Noi, Femeile”. Atunci a realizat că hainele pe care le-au creat sunt apreciate și căutate. De la mama ei a moștenit talentul și tot de la ea a căutat să învețe tainele țesutului tradițional. A înțeles că secretul realizării a ceva cu adevărat deosebit este să pui suflet în tot ceea ce faci. A investit în unelte şi accesorii vechi, specifice artei tradiţionale a ţesutului, pentru unele cerând ajutorul muzeelor. Pe baza pozelor cu exponatele primite, meşterii tâmplari au reprodus uneltele de care avea nevoie. Cu greu a găsit ce-i trebuia, de la vârtelniţe, urzitoare, duroaie, răşchitoare, sucale, furci sau fuse până la războaiele de ţesut vechi de peste 100 de ani, restaurate de unul dintre vestiţii meşteri lemnari din sat. Astăzi în Stoenești lucrează toată familia, mama ei, soacra, soțul și fetele chiar dacă au terminat diferite facultăți, plus câțiva meșteșugari. Așa se clădește un atelier de adevărați meșteșugari. Totul pornește de la Dudul de mătase. Cultura de duzi a familiei Niculescu se întinde pe o suprafață de 5 ha, suficient ca să nu depindă și de alții. Producția de mătase este de aproximativ 100 kg/an. „În gospodăria noastră, totul se face ca pe vremea bunicii. Viermii de mătase, aduşi la stadiul de ouă, sunt crescuţi cu grijă timp de 40 de zile până îşi fac propria «fabrică» de mătase, acea gogoaşă pe care viermele şi-o ţese în jurul lui. Apoi coconii (gogoșile) sunt adunați şi deşirați unul câte unul pentru a obţine firul de borangic, care ulterior va fi tors şi ţesut la războaiele de lemn din atelierul propriu. Nimeni nu mai creşte viermi de mătase în țara noastră. E destul de greu să duci tradiţia mai departe, dar, fiind plăcere, nu mai luăm în considerare barierele. Totul înseamnă muncă, iar dacă munceşti şi vine şi remuneraţia pe urmă, e de bine”, spune creatoarea populară vâlceană.
Ia de borangic țesută în atelierul „Borangic Niculescu” a ajuns peste tot în lume. De aceea, atunci când vorbește despre cămașa cu altiță, ochii Cristinei Niculescu se umplu de lacrimi. Se mândrește că este româncă și că a salvat de la dispariție un meșteșug care este marcat în tablourile lui Henri Matisse, pe podiumurile de modă de la Paris și în muzeele de artă modernă din New York.
LIA PINTILIE