Sari la conținut
Prima pagină » Revista ViațaCM » ACTUALITATE cooperatistă » Mesajul președintelui ACI

Mesajul președintelui ACI

Dragi prieteni cooperatori din lumea întreagă,

După cum știți, în prezent, întreaga umanitate este lovită de o pandemie îngrozitoare ale cărei costuri în vieți omenești sunt foarte ridicate și care provoacă o derută economică mondială istorică.

Cu toate acestea, să observăm situația în care ne găsim: criza sanitară, socială și economică pe care o traversăm rezultă din inegalitățile sociale care prevalează în lume și activitatea umană duce la dezechilibre de mediu profunde care lovesc planeta Pământ de zeci de ani.

În conformitate cu Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, avertizăm în legătură cu continuarea unui mod de producție și consum fără nici o reținere care, în zece ani, ne va conduce într-un punct din care nu ne vom mai putea întoarce.

Din 1990, emisiile mondiale de dioxid de carbon au crescut cu 50%. Astăzi, 800 de milioane de persoane sunt expuse la secete severe, la poluare atmosferică, creșterea nivelului mării și dezastre naturale de o intensitate extremă.

De aceea doresc să pun accentul, cu ocazia Zilei Internaționale a Cooperativelor, pe acțiunea pentru climat, un obiectiv care ne impune să-i mobilizăm pe cei din jurul nostru pentru a construi o economie mai sănătoasă, mai echitabilă și mai unită.

Pe această planetă, casa noastră a tuturor, sute de mii de experiențe ne arată că există alte căi de dezvoltare și că dezvoltarea durabilă nu este o utopie.

La nivel global, economia cooperatistă are peste un miliard de membri și generează locuri de muncă pentru 10% din populația activă. Cifra de afaceri a principalelor 300 de cooperative este echivalentă cu produsul intern brut al celei de-a șasea economii mondiale ca mărime din lume.

Astăzi, chiar și în cele mai dificile circumstanțe, mișcarea cooperatistă pune în aplicare tot ce-i stă în putere pentru a proteja populația la nivel local și a o ajuta să depășească această catastrofă sanitară, socială și economică.

Protejarea planetei noastre este inseparabilă de acțiunile colective pe care le întreprindem pentru ca nimeni să nu rămână deoparte.

Cooperativele au un rol de jucat în îndeplinirea acestor provocări, care devin urgente în urma acestei pandemii globale.

În ciuda suferinței și a incertitudinilor acestei tragedii personale și colective care vă lovește pe unii dintre dumneavoastră dar care nu ocolește pe nimeni, vreau să evidențiez inițiativele cooperativelor peste tot în lume.

Toate eforturile sunt utile. Nu vă opriți, continuați să colaborați cu populația locală și să vă faceți auziți, tare și clar, în această zi, pentru a arăta restului lumii că noi putem contracara efectele nefaste ale schimbărilor climatice și că noi construim, împreună, o altă economie bazată pe valori și principii cooperatiste.

Încă mai avem timp să acționăm! Să acționăm împreună, începând de acum, pentru a proteja climatul !

Vă rog să primiți cele mai călduroase salutări ale mele și vă urez o bună și fericită Zi Internațională a Cooperativelor.

Ariel Guarco,

Președintele Alianței Cooperatiste Internaționale