Anunțul a fost făcut de niponi pe o rețea de socializare: „Suntem încântați să anunțăm că va exista o casă pe Lună. Aceasta va fi lansată din Cape Canaveral în iarna anului 2024, fiind securizată la bordul roverului selenar Tenacious, transportat de sonda Resilience. Ireal!”.
Japonia are în plan să ducă prima casă pe Lună, care va fi transportată de un rover selenar numit „Tenacious”.
Lansarea celor două vehicule spațiale va avea loc la bordul unei rachete SpaceX Falcon 9, din Cape Canaveral, Florida. Aceasta va fi a doua încercare a companiei japoneze iSpace de a realiza o aselenizare reușită, după ce prima tentativă, din aprilie 2023, a eșuat.
Pământul, cutremurat de un tsunami care a ținut 9 zile
Un tsunami declanşat de o alunecare de teren produsă într-un fiord din Groenlanda a făcut să vibreze Pământul timp de 9 zile. S-a întâmplat totul în septembrie 2023, dar oamenii de știință abia acum au realizat despre ce a fost vorba.
„Cu totul unic este durata semnalului seismic şi constanţa frecvenţei lui. Şi alte alunecări de teren şi tsunamiuri au produs semnale seismice, dar numai timp de câteva ore şi foarte local. Acest tsunami a fost observat în întreaga lume, până în Antarctica”, a explicat unul dintre cercetători, Kristian Svennevig, de la Serviciul de geologie al Danemarcei şi Groenlandei (GEUS).
În septembrie 2023, 25 de milioane de metri cubi de rocă şi gheaţă au căzut în acest fiord îndepărtat şi nelocuit, la aproape 200 de kilometri distanţă de ocean. Alunecarea de teren a declanşat un mega-tsunami, cu valuri de 200 de metri înălțime la epicentru!


