Sari la conținut
Prima pagină » Revista ViațaCM » ACTUALITATE cooperatistă » Cooperația, o soluție la nivel de stat

Cooperația, o soluție la nivel de stat

Într-o perioadă atât de tulbure ca prezentul cu care ne confruntăm, găsirea unei soluții la crizele de tot felul poate reprezenta o adevărată provocare. Însă, ca de atâtea alte ori, răspunsul vine din istorie, acolo unde trebuie să privim cu atenție pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă în lume, de ce și cum putem traversa apele tulburi din jur. Ignorat de autoritățile române, sectorul cooperatist (de fapt, aici ar trebui scris sau măcar înţeles “sistemul”, chiar dacă acest termen nu mai este agreat!) s-a dovedit salvarea de care alții aveau nevoie. Articolul de față nu își propune, nicidecum, să deseneze tabloul sectorului cooperatist global (cifrele ACI vorbesc de la sine despre asta), ci aduce în prim-plan povestea unei națiuni care a reușit să supraviețuiască rechinilor capitalismului, transformându-se într-o republică cooperativă.

Da, ați citit bine şi e spus pe şleau! Republica Cooperativă Guyana este situată pe coasta de nord a Americii de Sud și are granițe cu Venezuela și Surinam. Țara a fost o colonie olandeză în secolul al XVII-lea, iar din 1815 a devenit posesiune britanică. Și-a obținut independența în 1966, iar în prezent are o populație de aproape 800.000 de locuitori.

Independența nu a adus, însă, și bunăstarea așteptată de locuitori, astfel că entuziasmul din primele luni s-a stins destul de repede, când la orizont au început să dea târcoale băncile și companiile străine.

Economia a avut suferit din cauza gestionării defectuoase, a instabilității politice, a rivalității etnice între grupuri și a blocadei la export impuse. Fără o infrastructură turistică bine pusă la punct, țara nu a putut dezvolta nici această industrie, deși se bucură de peisaje de vis, cu păduri tropicale și plaje întinse.

După cum remarcă și New York Times într-un articol, „țara asta îi frustrează pe străinii care încearcă să o definească”. De ce? Pentru că Guyana este o republică cooperatistă. A fost soluția găsită de conducători, după declararea independenței (12 februarie 1970), pentru a ieși din criză. Fostul președinte Forbes Burnham a încercat să consolideze statul și, după o serie de discuții cu toți liderii politici, s-a decis că varianta optimă pentru a păstra puținele resurse este ca sectoarele-cheie, precum exploatarea bauxitei și producția de zahăr, să devină societăți cooperative.

Mișcarea, unică la nivel mondial, a urmărit să protejeze avuția națiunii guyaneze. Fiind vorba despre o republică cooperativă, orice investitor interesat să dezvolte și să exploateze resursele minerale și lemnoase ale țării trebuie să fie de acord cu un parteneriat public-privat, dar un parteneriat în care Guvernul păstrează cel puțin 51% din capitalul propriu și are putere asupra deciziilor de management.

Astfel, conceptul unei republici cooperative materializează o formă de organizare statală care a adoptat un sistem economic cooperatist.

În Guyana, la fel ca în majoritatea fostelor colonii din America Latină, cooperația datează încă din timpul popoarelor indigene. A fost un mod de viață care a asigurat supraviețuirea oamenilor și dezvoltarea națiunilor.

Când țara a îmbrățișat această formă de organizare, primele măsuri luate de autorități au vizat înființarea unei cooperative de credit (a luat locul băncilor străine), a unei asociații de aprovizionare cooperatistă (pentru a facilita achiziționarea și distribuirea materialelor necesare societăților cooperative în activitatea lor). Toate cooperativele din Guyana au devenit membre ale unei uniuni cooperative, ale cărui funcții principale sunt și azi aceleași: de audit și supraveghere; de reprezentare și relații publice; de educare a membrilor și a angajaților. În prezent, cooperatorii din Guyana participă direct la procesul de formare în management, iar investițiile cooperativelor nu se limitează doar la agricultură și bunuri de consum, ci s-au extins în toate tipurile de industrie.

„Cooperativa este mijlocul prin care omul mic poate deveni un om puternic, este mijlocul prin care omul mic poate participa pe deplin la viața economică a națiunii și mijlocul prin care omul mic poate juca un rol predominant în funcționarea economiei naționale”, afirmă autoritățile din Guyana.

Republica cooperativă înseamnă, practic, un sistem de parteneriat între consumatori, producători și stat. Este un sistem în cadrul căruia proprietatea principalelor mijloace economice de producție ale țării este atribuită de drept colectivității consumatorilor și în care aceste mijloace de producție sunt gestionate de reprezentanți direcți și indirecți ai consumatorilor și producătorilor în asociere cu statul. Din acest punct de vedere, putem spune că republica cooperativă este total diferită de socialismul de stat, fiind vorba despre un sistem cu adevărat revoluționar, pe când socialismul de stat nu merge mai departe de punctul în care transferă întreprinderile deținute de persoane private în proprietatea și controlul autorităților publice.

Pentru Guyana, forma de organizare statală aleasă (republică cooperativă) a avut o mare valoare economică și socială. Avantajele directe au apărut imediat. În primul rând, a dispărut dezechilibrul distribuției veniturilor în țară. Apoi, odată ce societățile cooperative au fost înființate, toate valorile excedentare și profiturile obținute prin exploatarea resurselor naturale au fost transformate în investiții economice pentru dezvoltarea comunității.

În general, preocupările sectorului privat sunt orientate spre maximizarea profitului în cel mai scurt timp posibil, în detrimentul muncitorului, văzut ca un simplu instrument de producție. Republica Cooperativă Guyana a schimbat condiția salariatului, ridicându-l la statutul de lucrător-partener.