Sari la conținut
Prima pagină » Revista ViațaCM » ACTUALITATE cooperatistă » Directorul general al OIM, Guy Ryder, despre rolul cooperației în desenarea viitorului

Directorul general al OIM, Guy Ryder, despre rolul cooperației în desenarea viitorului

Guy Ryder, director general al Organizației Internaționale a Muncii, și-a făcut timp să vorbească despre viziunea sa privind un parteneriat continuu între OIM și mișcarea cooperatistă, în pregătirea congresului Alianței Cooperatiste Internaționale (ACI), care va avea loc la Seul, în luna decembrie. Ryder a făcut apel la o colaborare mai strânsă în 2022, începând cu cea de a 110-a Conferință Internațională a Muncii, la care cooperativele și economia socială și solidară joacă un rol major, marcând o recunoaștere mondială a valorii lor în lumea muncii.

Albert Thomas, primul director general al OIM, a participat la mișcarea cooperatistă în Franța. OIM este, totodată, singura organizație a Națiunilor Unite care are un mandat explicit pentru cooperative. De ce este importantă relația între ACI și OIM?

Exită legături puternice și istorice care unesc OIM și mișcarea cooperatistă mondială. Cooperativele sunt un partener important al OIM în realizarea unui program de muncă decent, „centrat pe om”, pentru un viitor al muncii echitabil, sigur și incluziv. Primul director al OIM, Albert Thomas, provenea el însuși din mișcarea cooperatistă. Recunoscând importanța cooperativelor, el a creat un serviciu cooperatist al OIM în 1920. Și cooperatorii sunt menționați la articolul 12 din Constituția OIM.

Ca reprezentant al cooperativelor din lumea întreagă, Alianța Cooperatistă Internațională are un statut consultativ general pe lângă OIM. Cooperativele propun un model de întreprinderi reziliente, democratic și durabil în toate sectoarele economiei. Recomandarea nr. 193 a OIM privind promovarea cooperativelor, adoptată în 2002 cu sprijinul mișcării cooperatiste internaționale, furnizează o bază foarte solidă pentru politicile naționale care privesc cooperativele.

PAGINA 3

Parteneriatul nostru și colaborarea noastră cu mișcarea cooperatistă sunt solide. El ia forma unui evantai larg de cooperare în jurul politicilor, cercetării, inițiativelor de consolidare a capacităților și proiectelor de cooperare pentru dezvoltare de-a lungul țărilor și regiunilor lumii. Protocolul nostru de acord semnat în iunie 2019 demonstrează angajamentul celor două organizații de a acționa pentru un program centrat pe om, pentru viitorul muncii, cu un angajament total al mișcării cooperatiste în anii care vor veni.

Cum pot să susțină cooperativele programul OIM privind viitorul muncii?

Există forțe majore care transformă lumea muncii. Cooperativele și economia socială și solidară vin cu răspunsuri viabile și durabile la aceste schimbări, variind de la energii regenerabile și platforme cooperatiste la ajutor social și la cumpărarea de întreprinderi de către lucrătorii lor. Ele au o foarte mare influență, având în vedere căutarea mondială în creștere de noi forme de întreprindere și de modele de creștere.

Deci, cooperativele sunt parte integrantă din soluțiile pe care le imaginăm când ne confruntăm cu provocările enorme ale construirii unui viitor al muncii centrat pe om, mai echitabil, mai verde și care servește atât oamenilor, cât și planetei. Dacă suntem cu adevărat determinați să realizăm Agenda 2030 a Națiunilor Unite pentru dezvoltare durabilă, atunci cooperativele trebuie să fie în continuare actorii esențiali care au fost mereu.

Sper că mișcarea cooperatistă se va angaja activ în timpul celei de a 110-a sesiuni a Conferinței Internaționale a Muncii în 2022 unde va avea loc o discuție generală despre economia socială și solidară pentru un viitor al muncii centrat pe oameni. Cooperativele și mutualele sunt cei mai solizi piloni ai economiei sociale și solidare. Ele operează nu numai în sectoare tradiționale, ci apar în sectoare noi și ridică noi provocări. Sunt bine implantate în cea mai mare parte dintre țări, cu o diversitate sectorială și beneficiază, în general, de o legislație specifică și de instituții de sprijin.

La OIM, suntem nerăbdători să colaborăm cu ACI și Comitetul pentru Promovarea și Progresul Cooperativelor (COPAC) pentru a pune în operă directivele internaționale privind statisticile cooperativelor.

Să vorbim despre eforturile OIM pentru reconstruirea unei economii și a unei societăți echitabile și rolul jucat de valorile și principiile cooperatiste.

Conferința Internațională a Muncii din 2021 a adoptat un apel mondial la acțiune descriind măsuri, după pandemie, pentru o redresare centrată pe om și pentru a evita cicatricile pe termen lung ale economiilor și societăților. Apelul la acțiune angajează țările să vegheze la faptul că redresarea lor economică și socială după criză să fie „total incluzivă, durabilă și rezilientă”. Cuprinde două seturi de acțiuni convenite. Primul acoperă măsurile ce trebuie luate de guvernele naționale și angajatorii și partenerii sociali, sindicatele, pentru a realiza o redresare bogată în locuri de muncă, care consolidează considerabil protecția lucrătorilor și protecția lor socială și care susțin întreprinderile durabile. Cel de-al doilea set de acțiuni acoperă cooperarea internațională și rolul instituțiilor multilaterale, inclusiv OIM, cu scopul de a crește nivelul și coerența sprijinului lor pentru strategiile naționale de redresare „centrate pe om”.

Apelul mondial la acțiune subliniază importanța valorilor cooperatiste și de solidaritate. El face referire în mod specific la economia socială și solidară în care cooperativele sunt actorii cei mai importanți. Din punct de vedere istoric, valorile de mutualitate, întrajutorare și solidaritate cunosc o recâștigare a interesului în perioadă de criză. În jurul pandemiei, cooperativele și celelalte instituții de economie socială și solidară s-au mobilizat pentru a-și susține membrii și comunitățile. În timpul răspunsului de urgență la crizele din pandemie, decidenții politici au recunoscut rolul pe care cooperativele și, în sens mai larg, organizațiile de economie socială și solidară îl joacă ca actori și parteneri sociali. Pentru a merge înainte, va fi important ca aceste întreprinderi să fie recunoscute ca actori economici ce trebuie să beneficieze de planuri de relansare financiară.

Ce ne puteți spune despre vor fi aplicate valorile și principiile cooperatiste în economia digitală și care este rolul pe care ACI l-ar putea juca în această privință?

Economia contemporană de platformă transformă organizarea muncii. Ediția 2021 a raportului OIM privind ocuparea forței de muncă și perspectivele sociale analizează impactul platformelor de muncă digitale asupra întreprinderilor, lucrătorilor și societății.

Cooperativele fac parte din noile strategii derulate de lucrătorii independenți pentru a-și afirma dreptul la o muncă decentă și câștiguri economice echitabile. La OIM, urmărim îndeaproape aceste practici de organizare și aceste modele comerciale emergente în economia digitală. Mișcarea cooperatistă poate juca un rol esențial prin informarea lucrătorilor din economia de platformă despre opțiunile lor și furnizându-le instrumente pentru a utiliza modelul cooperatist. Ei pot lucra în parteneriat cu membrii OIM pentru a face din cooperative o opțiune viabilă pentru lucrătorii din economia de platformă.

Care credeți că va fi rezultatul congresului ACI din decemrie, pentru a consolida rolul cooperativelor ca actori economici și sociali?

Cred că veți aprofunda și extinde identitatea cooperatistă, examinându-i valorile, consolidându-i acțiunile, angajându-vă să-i respectați principiile și făcând bilanțul realizărilor sale.

Îmi imaginez că mișcarea cooperatistă va ieși de la acest congres cu un sens reînnoit al rolului său în rezolvarea multiplelor provocări cu care se confruntă lumea astăzi. Ea va dispune și de un simț puternic de orientare în colaborările sale cu ceilalți actori ai lumii muncii și, mai pe larg, cu organizațiile de economie socială și solidară. Sunt convins că veți ieși mai puternici după aceste lucrări, cu un puternic sentiment al scopului și direcției mișcării cooperatiste în anii care vor veni.

Care este mesajul dumneavoastră pentru delegații la congresul ACI?

Aștept cu nerăbdare colaborarea noastră în 2022, când vom marca cea de-a 20-a aniversare de la adoptarea Recomandării nr. 193 a OIM privind promovarea cooperativelor și cea de-a 10-a aniversare de la Anul Internațional al Cooperativelor, precum și o primă discuție generală despre economia solidară la cea de-a 110-a Conferință Internațională a Muncii. Sunt convins că parteneriatul solid dintre OIM și ACI va continua să prospere în deceniile care vor urma.