Conferinţa educaţională „GO AHED with your best dream”, aflată la ediția a II-a, s-a ținut în data de 28 martie și a fost organizată de asociația cu același nume, oferindu-le elevilor din liceele tehnologice activităţi de dezvoltare personală.
Colegiul UCECOM-Spiru Haret a avut un stand plin de activitate intensă, la care eleva Daria Aspricioiu a vorbit în cadrul panelului destinat adolescenților interesați să învețe o meserie. Daria Aspricioiu este reprezentanta școlii în prestigiosul concurs EuroSkills 2025, secțiunea „Hairdressing”, care va avea loc anul acesta. Pe scena conferinței, ea a împărtășit colegilor prezenți în Aula Universității Politehnica din București, care au fost dificultățile pe care le-a întâmpinat la începutul pregătirii în meseria de coafor stilist și cum a reușit să le depășească. Mai mult decât atât, la stand, Daria a arătat tuturor participanților, de la elevi și profesori până la invitați, ce înseamnă pasiunea pentru meserie prin lucrările realizate cu pasiune și pricepere.
Conferința educațională „GO AHEAD with your best dream” a avut drept scop promovarea obiectivelor proiectului care vizează îmbunătățirea percepției publice referitoare la nevoia tinerilor elevi din România de a fi înțeleși, ascultați și validați, dar și a celor referitoare la imaginea publică, vizibilitatea și încrederea în societatea civilă. De asemenea, inițiatorii proiectului au mai urmărit îmbunătățirea imaginii publice a societății civile în rândul a minimum 50.000 de persoane, precum și a gradului de vizibilitate, înțelegere și recunoaștere a impactului pozitiv pe care activitățile de dezvoltare personală implementate de Asociația „GO AHEAD” îl au asupra vieților tinerilor și comunităților prin caravana și conferința națională organizate în cadrul proiectului. În cadrul conferinței au urcat pe scenă persoane emblematice, oameni care cred cu tărie că accesul la consiliere al tinerilor le poate influența viața în mod pozitiv.
Printre partenerii care au sprijinit proiectul s-au numărat Art for Change Foundation Norvegia, Active Citizens Fund – România, programul fiind finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Parteneriatul cu TopLine merge înainte
Totodată, ca parte a proiectului comun derulat de Colegiul UCECOM Spiru Haret și TopLine România, la unitatea de învăţământ din strada Econom Cezărescu a fost prezent¸ într-un interesant şi eficient schimb de exprerienţă interşcolar, un grup de trei elevi din Franţa, de la CMA Formation-Orleans. Timp de 4 zile, ei s-au pregătit cot la cot alături de elevii Colegiului UCECOM.
Printre altele, elevii din Franța au arătat și un mic exercițiu de creativitate – accesorii pentru coafuri, realizând o „pălărie” cu totul și cu totul specială.
Laurențiu Teodorescu


