Știam despre olimpiadele elevilor, dar un concurs la care să participe profesorii? Ei bine, da, există și așa ceva, iar ideea este îmbrățișată de mai multe instituții din Occident. Recent, pe final de 2021, în Belgia s-a desfășurat faza națională a concursului WorldSkills, la care au luat parte cadre didactice de la diverse școli și licee, inclusiv din România.
Cooperația meșteșugărească a fost reprezentată prin Colegiul UCECOM „Spiru Haret”, care a avut trimiși în Belgia, orașul Namur, doi profesori de la specializarea „Coafor-Stilist”.
Pag 2
Experiența a fost una de neuitat și ea le-a pricinuit cadrelor didactice prezente să se pună la curent cu noutățile din domeniu, în același timp observând la lucru evoluția colegilor din alte țări. „Am observat modul de organizare și desfășurarea concursului, la care au participat meseriași din domenii diverse. O experiență foarte interesantă!”, au precizat cadrele didactice de la Colegiul UCECOM „Spiru Haret”.
Proiectul EgpiVET (Exchanges of good practices in the implementation of VET competitions) este implementat de WorldSkills România și are ca scop organizarea și desfășurarea de concursuri pe meserii după modelul WorldSkills. În total, 13 profesori și tutori din România au putut observa ce înseamnă o competiție de meserii de tip WorldSkills. Celelalte școli și licee din țară care au trimis profesori în Belgia au fost Colegiul Tehnic Mecanic Grivița, București (calificarea Mecanic auto), Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște”, Lugoj (Croitor) și Liceul Tehnologic Dragomir Hurmuzescu, București (Cosmetică – Înfrumusețare).
M.Olaru



