Alianța Cooperatistă Internațională areun nou director general în persoana lui Jeroen Douglas. El îi va succeda lui Bruno Roelants, care s-a retras în februarie 2023.
Echipa de HR din cadrul ACI a făcut o treabă excelentă, după cum remarcă și președintele Ariel Guarco. Cu sprijinul consultanților în recrutare de la Norman Broadbent, au fost selectați, de pe întreg cuprinsul globului, peste 200 de aplicanți, nume de referință în sectorul cooperatist, împărțiți în proporții (aproape) egale între bărbați și femei.
Jeroen Douglas vine la ACI din funcția de CEO al Solidaridad, una dintre cele mai puternice organizații sociale din lume, care urmărește dezvoltarea sustenabilă și creșterea economică a comunităților în care este implicată.
Comentând alegerea lui Douglas, președintele Ariel Guarco a declarat: „Suntem bucuroși că am ajuns la o decizie finală, având în vedere cererile depuse. Am avut de ales dintr-un număr semnificativ de candidați extrem de puternici. Credem că Jeroen vine cu toate calitățile de care ACI are nevoie și pe care le dorește pentru directorul său general. El va aduce o contribuție semnificativă la dezvoltarea Alianței Cooperatiste Internațională, făcând din organizația noastră una capabilă să abordeze provocările cu care ne confruntăm în prezent”.
La rândul lui, Jeroen Douglas a transmis următorul mesaj: „Sunt încântat de decizia pe care ați luat-o, de a mă numi în această poziție, și mă angajez să servesc Consiliul ACI și mișcarea cooperatistă din toată lumea cât mai bine posibil. Consider că este o mare onoare să mă pot alătura unei organizații atât de mari, care a avut un impact uriaș asupra vieții oamenilor de-a lungul anilor și care se bazează pe un set de valori ce nu au fost niciodată mai relevante ca acum”.
Consiliul ACI a decis că mandatul lui Jeroen Douglas va începe la 1 ianuarie 2024, cu mențiunea că în orice moment data poate fi ajustată, în funcție de nevoi și situațiile apărute. Până atunci, președintele Ariel Guarco va continua să acopere responsabilitățile funcției de director general.
Altfel, pentru acuratețea informației, dar și oferind o imagine a ceea ce înseamnă ACI, să spunem că Jeroen Douglas va fi cel de-al 17-lea director general al ACI, alianță fondată în 1895.


