Multe locuri de o frumusețe ce nu poate fi descrisă în cuvinte sunt în a noastră țară, unele dintre acestea fiind puțin cunoscute și recunoscute ca adevărate raiuri turistice, dar ăsta este destinul nostru, al românilor, să avem ce nu au prea mulți în lume și să nu știm să ne bucurăm de darurile oferite de Mama Natură. Una dintre aceste oaze minunate este zona Cheilor Băniței. Este un loc de poveste, puțin cunoscut, deși accesul spre tabloul natural, frumos și unic în România, este ușor și permis tuturor celor ce vor să-și îmbogățească sufletul și mintea.
Cheile Băniței sunt chiar desprinse din vechea Dacie, fiind situate pe culoarul Bănița-Merișor-Baru, adică… acolo unde depresiunea Petroșani se unește cu nordul Țării Hațegului. Iar apare o întrebare: De ce aceste plaiuri sunt atât de puțin cunoscute, deși fac parte din Parcul Național Grădiștea Muncelului-Cioclovina? Aceste Chei formează un fel de defileu sculptat în calcar, cu pereți înalți de 12-15 metri, curbați spre interior ca niște arcade protectoare, care parcă se întind deasupra ta. Nu ai cum să nu fii impresionat de tabloul cu un colorit deosebit format din calcarul alb brăzdat de linii longitudinale negre cu sclipiri vișinii și albastre. Ca orice tablou, și acesta nu este de dimensiuni imense. Cheile Băniței au o lungime de 200 de metri, perfect naturale, nefiind în niciun fel amenajate pentru eventualii turiști. De fapt, acest loc ni se prezintă așa cum a fost creat de natură, fără nicio intervenție umană. Cum s-a mai spus, Cheile sunt greu de descris în cuvinte, e mai ușor să le prezinți în imagini, ele dând impresia că ești pe altă lume, pe altă planetă, pe alt univers. Este o lume cum n-ați mai întâlnit-o niciodată și pe care n-o veți putea cunoaște decât dacă străbateți acest adevărat templu al naturii. Degeaba se încearcă a fi descoperite prin cuvinte meșteșugite puse unul lângă altul, pentru că sunt niște Chei care nu pot fi descrise, ci vizitate. După intrare, prima impresie este că ai descoperit un ghețar din Antarctica. Dar nu este singura percepție. Te poți crede într-un munte de cretă, erodat de ape, sau în cochilia unui melc gigantic. Aici devii alt om, uitând că la doar câteva sute de metri e o șosea, un gater, o benzinărie, adică „Lumea modernă”.
Frumuseța sălbatică a Cheilor Băniței te zăpăcește, te extaziază, te bagă-n „Boală”, chiar înainte de-a ajunge la Peștera Bolii, aflată în apropiere, despre care vom scrie în numărul următor.
LICA POTENKIN