În Ținutul Hațegului, într-un sat mic din județul Hunedoara, se află una dintre cele mai vechi biserici din România aflate încă în funcțiune: biserica din Densuș. Este un loc despre care puțini români au auzit, deși zidurile sale ascund straturi întregi din istoria țării. Regăsim aici și perioada civilizației daco-romane și creștinismul medieval.
Ceea ce face din Densuș un loc cu totul aparte nu este doar vechimea sa, ci materialele din care a fost construită.
O biserică ridicată din piatra unui oraș roman dispărut
Biserica a fost ridicată, în bună măsură, din piatră și coloane aduse de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, fosta capitală a Daciei romane, aflată la doar câțiva kilometri distanță. Meșterii care au construit-o nu au lucrat cu piatră proaspăt cioplită, ci au refolosit, cu multă îndemânare, rămășițele unei civilizații apuse: inscripții romane, blocuri de piatră, chiar și un stâlp masiv aflat astăzi în centrul bisericii, despre care se crede că a fost, cândva, un altar roman.
Este, în esență, un exemplu remarcabil de meșteșug al pietrei practicat cu materiale de recuperare; în vremurile de azi, i s-ar spune refolosire creativă. Meșterii de acum aproape un mileniu au reușit să transforme ruinele unui oraș roman într-un lăcaș de cult care dăinuie și astăzi, îmbinând într-un singur zid istoria dacică, cea romană și cea medievală românească.
Construirea unei biserici din piatră, în Evul Mediu, nu era o muncă solitară. Acolo au lucrat meșteri pietrari pricepuți, capabili să taie, să ajusteze și să așeze piatra astfel încât construcția să reziste vremurilor. Și au trecut secole peste ea, atât a rezistat biserica din Densuș.
Lucrul în piatră, transmis de la meșter la ucenic
Ca și în cazul altor meșteșuguri tradiționale, priceperea lucrului în piatră se transmitea de la meșter la ucenic. Comunitățile de meșteri își organizau, adesea, propriile reguli nescrise, menite să păstreze calitatea muncii și să asigure continuitatea meseriei.
Acest fir al transmiterii meșteșugului de la o generație de meșteri la alta este exact ceea ce leagă pietrarii de odinioară de cooperația meșteșugărească de astăzi. Și putem spune că, în prezent, Asociația Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești – UCECOM continuă, la nivel național, misiunea pe care și-o asumau, cândva, breslele și comunitățile de meșteri: aceea de a oferi un cadru organizat în care meșteșugurile – fie ele lucrul în piatră, în lemn, în lână sau în metal – să poată fi păstrate vii și transmise mai departe, dincolo de trecerea timpului.
O mărturie de piatră care merită cunoscută
Biserica din Densuș rămâne, până astăzi, un loc aproape necunoscut turistic, deși spune, în zidurile sale, o poveste pe care puține monumente din România o pot egala: aceea a unei civilizații care nu a dispărut cu totul, ci a fost, prin mâinile pricepute ale unor meșteri, reconstruită și transformată în ceva nou.
Este o lecție valabilă și astăzi: meșteșugul, atunci când este dus mai departe cu grijă și pricepere, nu doar că supraviețuiește timpului, ci poate da naștere unor lucruri cu totul noi. Iar acolo unde există voința de a păstra vie o meserie moștenită din generații, cooperația meșteșugărească rămâne printre puținele puncte de sprijin pentru ca aceste povești să nu se piardă.
CITEȘTE ȘI:
Salina Cacica – muntele de sare sculptat de mâini de meșteri
Horezu, locul unde tradiția încă modelează identitatea românească