La 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, l-am omagiat cu toții pe Mihai Eminescu, poetul nepereche, simbol al spiritului românesc. Dincolo, însă, de imaginea romantică a creatorului de versuri nemuritoare, Eminescu a fost și un gânditor social profund, un observator lucid al realităților economice și un apărător ferm al muncii productive și al meșteșugului.
De altfel, chiar publicistica sa, de o actualitate surprinzătoare, dezvăluie un Eminescu preocupat de soarta meseriașilor, de echilibrul social și de demnitatea producătorului român. Iar aceste valori le regăsim azi, peste atâta timp, în însăși filosofia cooperației meșteșugărești.
Eminescu, mai mult decât un poet
Mihai Eminescu a privit societatea ca pe un organism viu, în care fiecare categorie socială are un rol firesc. „Fiecare clasă are rolul său firesc în organismul social”, este una dintre ideile asupra căreia se abătea cel mai des penița lui, dorind, parcă, a sublinia importanța echilibrului și a armoniei între diferitele forme de muncă. În acest context, meșteșugarii, meseriașii, oamenii care creează cu mâinile și cu priceperea lor erau, în viziunea sa, esențiali pentru sănătatea unei națiuni.
Într-o formulare tranșantă, așa cum erau multe dintre articolele sale, Eminescu lăsa să se înțeleagă că, în România acelor ani, clasele producătoare erau singurele care susțineau statul; „toate celelalte trăiesc, direct sau indirect, din munca lor”. Această idee, simplă, dar profundă, pune munca la baza întregii construcții sociale. Pentru el, munca nu era doar un mijloc de existență, ci o lege morală, „legea vieții”, cum o numea.
Și nu este aceasta tocmai etica pe care se sprijină și cooperația meșteșugărească: respectul pentru meserie, pentru efortul onest, pentru creația utilă?!
Mihai Eminescu a fost un critic neînduplecat al parazitismului social, al speculei și al formelor fără fond. Când publica în ziarele vremii, el avea grijă să avertizeze, constant, asupra pericolului de a copia modele străine fără a avea baza reală pentru ele. Astfel de observații rămân valabile și astăzi, căci modernizarea unui stat nu poate însemna renunțarea la identitate, iar progresul nu se construiește prin abandonarea tradiției, ci prin valorificarea ei.
În acest sens, cooperația meșteșugărească este un exemplu de continuitate: păstrează meseria, dar o adaptează vremurilor.
Producția, pe primul plan
În plan economic, Eminescu pleda ferm pentru producția națională. În viziunea eminesciană, o țară care nu produce nimic este o țară săracă. Și, mai departe, cu o luciditate aproape profetică, observa că „importăm tot și exportăm bani”. „Cea mai sigură cale să subordonezi o țară este să o sărăcești. Un stat este ca și omul – are atâta libertate și egalitate câtă avere are. Iar cel sărac este totdeauna sclav și inegal cu cel care stă deasupra lui. Cel ce n-are nimic, dă-i toate libertățile posibile, tot rob este, robul nevoilor lui, robul celui dintâi care ține o bucată de pâine în mână!”.
Aceste cuvinte par scrise pentru prezentul nostru, într-o lume dominată de consum și dependență de importuri. Într-un asemenea context, rolul cooperației meșteșugărești, de a susține producția locală, de a păstra meseriile și de a încuraja creația românească, devine nu doar util, ci strategic.
Deși Mihai Eminescu nu a cunoscut instituțional cooperația meșteșugărească, apărută mai târziu, valorile pe care el le-a susținut se regăsesc organic în filosofia ei. El vedea națiunea română ca pe o realitate formată din „munca și suferința generațiilor”, iar meșteșugul este tocmai una dintre formele cele mai concrete prin care această continuitate se manifestă: din tată în fiu, de la maistru la ucenic.
Care este mesajul eminescian
Astăzi, când globalizarea, producția de serie și uniformizarea amenință identitățile locale, mesajul eminescian capătă o actualitate surprinzătoare. A proteja meseria, a susține producătorul român, a încuraja asocierea și solidaritatea nu sunt gesturi nostalgice, ci acte de luciditate economică. Eminescu a înțeles mai devreme decât mulți contemporani ai săi că o națiune fără producători este o națiune vulnerabilă.
Din acest motiv, nu greșim dacă spunem că, pentru cooperația meșteșugărească, Eminescu trebuie privit ca un reper moral și intelectual. Nu a apucat să fie un teoretician al ei, dar i-a apărat valorile care o definesc: munca, demnitatea, solidaritatea, responsabilitatea socială și interesul național.
A-l omagia pe Eminescu înseamnă, așadar, mai mult decât a-i recita versurile. Înseamnă să-i înțelegem gândirea și să îi ducem mai departe valorile pentru care s-a luptat. Într-o lume grăbită, în care totul este negociabil, Eminescu ne reamintește că există lucruri care nu se tranzacționează, cum sunt cinstea și identitatea.
CITEȘTE ȘI:
Catedrala Mântuirii Neamului, de la îndemnul lui Eminescu la sfințirea din 2025
P.S. Aurelian – economist, vizionar și promotor al cooperației