Definirea poporului român este Meșteșugul, iar izvorul lui este Satul. Iată ce am descoperit stând de vorbă cu meșterii populari: Veturia Suciu și Pălăguța Hodor. Pentru cele două „Regine” ale meșteșugului, tradiția este o îndeletnicire care vine din dragoste și e în același timp un mod de trăire familiară, purtată din generație în generație. Ce au creat cele „Două Doamne” au dus faima frumuseții portului popular românesc în toată Europa, prin târgurile la care au luat și i-au parte, alături de Asociația Meșterilor Populari Clujeni.
A descrie ceea ce au realizat cele două meșterițe de-a lungul deceniilor ar însemna o adevărată cronică istorică a meșteșugului. Așa că ne vom rezuma să vă prezentăm câteva aspecte din viața și activitatea doamnei Veturia Suciu, Nonagenara cu Mâini de Aur. Dânsa vine de acolo de unde provenim toți; din lumea satului. Acolo își are rădăcinile, acolo respiră meșteșug și cultură de zeci de ani. A fost binecuvântată de Cel de Sus când s-a născut în Cojocna, județul Cluj. Tot acolo, lângă bunii ei, lângă părinți, apoi alături de soț și de copii a ținut nestins focul vetrei din căminul țăranului ardelean. Au mai fost meșteri ce au ținut vie tradiția satului. Numai că doamna Veturia, cea care meștereșete îngeri din pănuși de porumb, s-a dovedit a fi venit pe lume ca să cuprindă, cu mâinile ei delicate, toată lumea satului. Dumnezeu a înzestrat-o cu o inteligență ieșită din comun. S-a folosit de aceasta pentru a aduna, din vremuri străvechi, toate caracteristicile spiritului țărănesc din paginile istoriei, scrise limpede fără divagații și interpretări. Adevărul și numai adevărul despre satul românesc și meșteșugul lui a făcut din această „Regină” un martor de neprețuit în reconstituirea lumii satului de către cercetătorii de la Muzeul Etnografic din Cluj. Este pentru ei o adevărată comoară a românismului. De aceea au ajutat-o să publice articole, cărți, să țină prelegeri despre ceea ce a fost și va rămâne pentru următoarele timpuri fala și temelia românilor: Satul și Meșteșugul. Din mâinile Veturiei Suciu ies broderii, țesături, catrințe, îngerași din pănuși, dar și cărți despre tradițiile meșteșugărești ale satului ardelenesc. Povestește cu un glas atât de blând: „De mică, mama m-a învățat să prind acul în mână și dragul de arta populară, tradiții și folclor”. Prin muncă perseverentă, dar mai ales dragoste, creatoarea din Cojocna a avut expoziții cu obiectele ieșite din acul sau războiul său de țesut la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, iar încet-încet a devenit cunoscută și admirată în toată țara. Nu de alta, dar participă la toate târgurile meșteșugărești la care este invitată plătind uneori drumul chiar din veniturile proprii. A primit multe diplome de aprecire, de merit, de excelență, dar cea mai de preț pentru neasemuita meșteșugăriță este Diploma Academiei Artelor Tradiționale din România.
„
Simbolul” Veturia Suciu a fost invitată, ca una din ultimele păstrătoare ale tradițiilor românești, să facă înregistrări pentru diferite televiziuni, nu numai din țară. Aceste prezențe pe micul ecran au transformat-o într-un adevărat Ambasador al Poporului Român. A fost și este invitată pentru expoziții proprii și prelegeri în mai toate țările Europei. Însă nu doar țesăturile și broderiile cu motive populare o fac specială, ci și filosofia ei: „Dacă e pentru poporul român, dacă e pentru tradiția neamului, dacă este pentru meșteșug, atunci trebuie să ai o nemărginită putere de muncă și dragoste”. Acestea sunt cuvintele ce i-au intrat în suflet și i-au îndrumat pașii vieții. Viață plină și închinată, mai ales, celorlalți. Pentru a nu se pierde ceva din rezultatele eforturilor sale, doamna Veturia Suciu este și o autoare de succes, publicând două cărți apreciate. În 2003, după moartea soțului, o pierdere pe care cu greu a suportat-o, a început să lucreze la cartea Mărturii etnografice de pe plaiuri someșene. În 2011 avea să lanseze un al doilea volum: Monografia originală și detaliată a comunei Cojocna. Ea cuprinde istorie, tradiție, obiceiuri, port și mai ales legăturile suflețești ale oamenilor acestui plai. „Din lacrimi, singurătate și dragoste s-au născut aceste cărți”, spune Distinsa Doamnă. Arată ce ar dori să învețe cei tineri: „Noi suntem creatori populari. Ținem cont de tradiție, de ce au făcut străbunicii noștri, dar trebuie să mergem mai departe, să fim originali. Progresul, cu tot haosul lui, este peste tot, așa că noi nu putem rămâne în spate”. Cărțile sale „respiră” nu numai cunoștințe despre meșteșug ci adevărate sfaturi de viață și muncă cinstită: „Meșteșugul nu este o îndeletnicire din care să te îmbogățești, e un meșteșug pentru suflet. Vinzi cu prețuri de unicat, dar trebuie, bineînțeles, să plătești taxe. Sunt destul de mari și impuse celor care fac aproape totul de unul singur. Aici ar trebui să regândim: De ce luăm atâția bani, de la cei ce nu folosesc nimic din bugetul statului, dar de… aiasta este de domeniul politicului”.
LIA PINTILIE