Dacă tot am scris de meșteșugarii din Nereju, m-am gândit că nu ar fi rău dacă am cunoaște și minunățiile naturale ale Munților Vrancei. Pe Valea râului Milcov, într-o zonă geografică cu localități cu nume de legendă (Mera, Reghiu, Tulnici), dar depopulată, anual zeci de mii de turiști români și străini se îndreaptă spre comuna Andreiașu de Jos. De ce? Pentru că lângă pădurea de brazi, ea însăși o raritate prin virginitatea ei, există un fenomen natural foarte rar întâlnit pe Mapamond. Este vorba de Focurile vii. Legenda ne spune că ele apar pe locurile unde au fost îngropate, din diferite motive, comori din cele mai vechi timpuri. Tot au fost căutate dar… este vorba și despre știință. Structura geologică a zonei Cașin-Bisoca, deosebit de faliată și alcătuită din roci sedimentare (gresii, argile, cinerite) de vârstă miocenă, corelată cu lipsa sau neantrenarea unor ape subterane de adâncime, favorizează ieșirea la suprafață a unor emanații de gaze uscate acumulate în adâncurile necunoscute ale scoarței pământului. Ele se aprind singure, de regulă de la razele soarelui și se sting atunci când plouă. Nu sunt fixe aceste locuri de ieșire a gazelor, ele schimbându-se pe măsură ce apar noi orificii, dar intensitatea, durata și înălțimea focurilor formează un spectacol de o neasemuită unicitate și frumusețe. De aceea puținii locuitori din zonă, cunoscuți pentru ospitalitatea lor îți pot transmite legende, povești sau tradiții legate de „Focul Viu”. De pildă, locul are o puternică simbolistică religioasă, fiind considerat a fi un protector al animalelor. Localnicii mai spun că în momentul în care flăcările depășesc înălțimea de doi metri prevestesc declanșarea unui cutremur. De văzut, de cunoscut și de transmis mai departe. Asta nu că „Focul Viu” este un unicat.
Întreaga zonă este o minunăție rar întâlnită în Europa. În apropierea „Focului Viu” de la Andreiașu de Jos se află trei lacuri: Mocearu, Meledic și Limpede, renumite pentru apele lor străvezii care se transformă în adevărate curcubee luminoase atunci când apar flăcările. Asta încă nu s-a explicat științific. Dar ele sunt cunoscute și prin poziția lor care se află între culmile montane ce străjuiesc adevărate plaiuri acoperite cu păduri și pășuni, străbătute de poteci de vânătoare sau ciobănești. Peste culmi veghează vârfurile, care sunt în general golașe, constituind adevărate turnuri naturale de unde poți avea o priveliște de nedescris asupra întregii regiuni muntoase vrâncene.
Ce ne oferă spre bucuria sufletului țara noastră. Numai de noi depinde de a cunoaște locuri de vis, de legendă, de povești. Multe mai avem de cunoscut și asta înseamnă că suntem încă tineri. (L.P.)