Bucovina, străveche vatră de cultură și civilizație românească, ținut cu o deosebită complexitate etnografică și folclorică, se individualizează nu numai prin ctitoriile unor mari domnitori – mănăstiri, biserici și cetăți, ci și prin măiestria mîinilor meșteșugarilor, care, din tată în fiu, de sute de ani, au păstrat neatinse o întreagă arie de meșteșuguri cu valențe utilitar-artistice. Unul dintre acești meșteri, un maestru iscusit la vorbă și fascinant povestitor în graiul dulce al meleagurilor humorene este Ciprian Orhean. S-a apucat de al lui meșteșug de prin 1959, când avea deja venerabila vârstă de 14 ani. Asta nu înseamnă că nu meșteșugărește și acum bundițe simple, ciobănești, cu flori, cojoace sofisticate, personalizate conform dorințelor cunoscătorilor. El, meșterul Ciprian Orhean a început ca ucenic al cojocarului de vrednică amintire Pavel Bosca din localitatea natală, Capu Codrului. În 1959, vremi de mari restriști, localitatea Capu Codrului de lângă Gura Humorului reușea să supraviețuiască numai prin meșteșug. Ciprian a învățat cu sârg meserie pentru că trebuia să se rostuiască în viață. Vremea a trecut și după căsătorie și-a dus meșteșugul în satul Lucăcești, la 20 km de Suceava, unde s-a „gospodărit”. Fiind împlinit ca meșter și-a dorit să-i crească în „universul” meșteșugului pe cei trei copii și încă trei nepoți. Și uite așa au trecut pe nesimțite 60 de ani de meșteșug în cojocărit, ani cu destule greutăți, dar și cu multe satisfacții și chiar bucurii aduse de mulțumirea clienților iubitori de vechile, și de ce nu, veșnicele veșminte tradiționale ale Obcinelor Bucovinei. „În arta cojocăritului totul începe cu trudă și dragoste. Trebuie să ai respect pentru animalul sacrificat din blana căruia se meșteșugărește bundița sau cojocul și bucuria de a face ceva frumos. Meșteșugul este meșteșug. În industrie există pierderi, risipă de material, în schimb în creația manuală autentică totul se folosește, se reinventează, capătă o nouă viață. O bundiță poate fi confecționată în aproximativ o lună de zile, dar depinde de complexitatea modelului, fiindcă totul este cusut manual, apoi asamblat piesă cu piesă și etapă cu etapă, până când bundița începe să prindă contur”, povestește meșterul cojocar.
Dar, Ciprian Orhean nu este singurul purtător de tradiționalitate. Nu trebuie să scoatem în evidență ci doar să povestim, dacă putem, despre Aurica Cornea. Este una dintre cele mai cunoscute creatoare de ii și bundițe din zona Rădăuți. În zilele de sărbătoare, încântătoarele bundițe cu borduri de jder, ce au ajuns o veritabilă emblemă pentru Obcinele Mănăstirilor, pot fi admirate de toți cei care sunt îndrăgostiți de tradiție în zonele Câmpulung Moldovenesc și Rădăuți. Și dânsa de 60 de ani face costume populare. De atâta timp, dar și la 76 de ani nu s-a oprit din acest meșteșug. Meseria a învățat-o la atelierul de croitorie și cojocărie din satul natal, Vicovul de Sus și, după câțiva ani de ucenicie în cooperția meșteșugărească, și-a deschis propriul atelier în care a început să confecționeaze bundițe de miel ornate cu pielicele de dihor și cojoace cu bogate elemente etnografice tradiționale, în culorile alb-negru. Pe lângă bundițe, Aurica Cornea confecționează și ii folosind cusături tradiționale. De pe iile realizate de suceveancă nu lipsesc trandafirii și alte flori cusute manual în culorile negru, alb, maro, auriu, argintiu și roșu, la gât ia este ușor încrețită cu o dantelă lucrată manual iar mânecile se termină cu o broderie albă care dă o finețe deosebită cămășii.
Acești meșteri deosebiți ne dă speranța că meșteșugul va dăinui indiferent de agitația lumii actuale.
LIA PINTILIE