Pentru a păstra tot ceea ce meșteșugul ne oferă trebuie să dăm meșteșugarului ceea ce este al meșteșugarului. Și El are dreptul la multe! În aceste perioade, nu perioadă, deoarece se succed neașteptat de repede, Meșteșugarul a rămas singurul ambasador veridic a tot ce poate fi considerat românesc. Nu sunt partipriuri ci adevăruri. Așa, că acum, vreau să vă prezint o familie de meșteșugari. Este vorba de Familia Lupașc, din localitatea vrânceană Nereju, care păstrează și astăzi îndeletniciri vechi, făcând tot posibilul să le transmită mai departe gerațiilor următoare. Meșterii „Lupașceni” au dus faima locurilor natale dincolo de granițe, unul cu obiecte prelucrate din lemn, altul cu măștile tradiționale românești.
Tudorița Lupașc, alintată de cei care o cunosc Dorina, a ajuns la cei 40 de ani, care nu prea se văd pe chipul ei, o celebritate în lumea meșteșugului mondial. De la șase ani a deprins tainele cioplitului cu dalta în lemn, de la tatăl ei, Pavel Caba, un meșter apreciat pentru sculpturile în lemn și confecționarea instrumentelor muzicale. De copilă, Tudorița a bătut pas cu pas, alături de tatăl său, toate târgurile de profil din țară. Ne spune că: „La început, am luat-o în joacă, pentru că dogăria este mai mult o meserie bărbătească, dar apoi, când am văzut că mă descurc, am trecut la modele mai complicate. Lucrez tipare pentru caș, troițe în miniatură, păpușare pentru presat brânză, dar și linguri de lemn cu motive tradiționale sau cofițe pentru vin, toate încrustate cu modele preluate de la bătrâni”. Cele mai multe produse ieșite din mâinile Dorinei sunt prezentate în expoziții cu vânzare la târgurile din țară și, mai ales, din străinătate.
Tudorița Lupașc a reprezentat România și tradițiile nerejenilor în mai toate țările europene, în cadrul expozițiilor destinate meșteșugarilor. A fost prezentă și la mari expoziții din SUA și India în 2001. Tot Ea a purtat Drapelul României la Festivalul de Artă Populară de la Los Angeles. După deschiderea granițelor europene, să nu spunem UE, că ne-am cam săturat, artista a prezentat manufactura noastră la târguri organizate în țări precum Franța, Italia, Austria, Belgia, Germania, fiind răsplătită cu multe premii de prestigiu și, de ce nu, financiare.
Dar „Meștera” noastră nu numai că meșterește, ci și „dăscălește”. Este referent de specialitate al Secției de Artă Populară din cadrul Centrului Cultural Vrancea. Deși de abia a atins maturitatea, vrea să lase meșteri vrednici pentru viitor. Și-a dat seama că în aceste vremuri tulburate, mai ales de politică, meșteșugul este o alternativă viabilă pentru demersul economiei. Acum, cu un glas de pedagog, ne declară: „Produsele sunt văzute bine. Lumea cumpără. Unii din curiozitate, unii pentru că ne cunosc tradiția, iar alții pentru că le place pur și simplu ce iese din mâinile mele”. Meșteșugul românesc prinde oriunde. Dorina este chemată câte o lună în India pentru a-i învăța pe cei care doresc să practice arta meșteșugului. Dar sufletul ei este dedicat creșterii viitorilor meșteri de pe meleagurile noastre. În fiecare vară, împreună cu al ei soț, merg câte o săptămână la Muzeul Satului din București și-i învață pe copii să lucreze. „Așa ducem tradiția mai departe, că altfel se pierde”, afirmă artista populară.
Soțul ei – Meșter de Măști – este la fel de cunoscut în țară și dincolo de hotare. Parcă destinul i-a unit. Prenumele lui este Pavel, la fel cu cel al tatălui Tudoriței. Meșterește cu pasiune măști și fluiere din lemn. Până să o cunoască pe soția lui, Pavel era meșter cojocar, dar, odată intrat în familia vestitului meșter Caba, a revenit la pasiunea sa din copilărie, aceea de a lucra măști purtate de cetele de plugari în noaptea Anului Nou, pentru alungarea spiritelor rele. Este un obicei a cărui obârșie se pierde în negura timpurilor, dar este păstrat și astăzi în Nereju. Și el, la fel ca soția lui a fost îndrumat de Pavel Caba. L-a luat la o expoziție a meșterilor populari, organizată la Muzeul Satului. I-a prezentat măștile, care, spre bucuria lui, au fost foarte apreciate. Așa a început să fie contactat și de alte Muzee și Expoziții de Artă și Tradiții Populare. Face ce a învățat și dorește să ducă meșteșugul mai departe. În primul rând predă meserie în atelierul de acasă. Dar asta nu-i ajunge. A devenit referent al Școlii Populare de Arte Focșani, în calitate de specialist în meșteșugărirea măștilor și fluierelor. Este bucuros că mai există tineri care respectă tradițiile meșteșugarilor și chiar vor să devină meșteri populari. Aceste familii trebuie să fie respectate și admirate, deoarece numai prin activitatea lor meșteșugul poate avea un viitor.
LIA PINTILIE