Încercarea de a rupe graiul moldovenesc de trupul limbii române a stârnit o serie de reacții virulente în rândurile academicienilor. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, a explicat într-un comunicat de presă de ce acest lucru este un sacrilegiu, oferind o adevărată lecție de istorie lingvistică. Gazeta „Viața CM” alege să publice punctul de vedere al Academiei României, raliindu-se demersurilor de apărare a limbii române, așa cum, odinioară, Mihai Eminescu s-a jertfit pledând pentru tot ce-i românesc.
„Academia Română a luat act, cu îngrijorare, de noile încercări de a introduce în uzul oficial, în Republica Moldova, noțiunea inexistentă de „limbă moldovenească”, susținută odinioară de propaganda sovietică și reluată astăzi de anumite cercuri interesate politic.
Limba română, de mai bine de două secole încoace, este studiată sistematic de către lingviștii români și străini, care au stabilit exact statutul și rolul său. Limba română este cea mai răsăriteană limbă romanică, are patru dialecte (daco-român, aromân – macedoromân, meglenoromân și istroromân) și mai multe graiuri.
Baza limbii române este formată din dialectul daco-român, singurul vorbit la nordul Dunării. Graiurile limbii române sunt numeroase și bogate în regionalisme: graiul ardelenesc, bănățean, maramureșean, moldovean, muntean, oltean etc. Graiul moldovean (moldovenesc) este acela vorbit între Carpați, la vest, Nistru (pe alocuri și dincolo de Nistru), la est, Ceremuș, la nord, și Milcov, Dunăre și Gurile Dunării, la sud. Prutul nu reprezintă o graniță lingvistică și, în consecință, limba vorbită de o parte și de alta a acestui râu este aceeași, anume limba română.
Graiul moldovenesc nu se opune în niciun fel unității limbii române, așa cum noțiunile de moldovean și de român nu se contrapun, ci se completează. Oltenii sunt, în același timp, și români. La fel, bavarezii sunt germani, toscanii, italieni și normanzii, francezi. Mai mult, chiar dacă Elveția este stat, nu există vreo limbă elvețiană inventată din motive politice. Austria are o statalitate veche și recunoscută, dar limba studiată în școli nu este austriaca, ci germana. Nici limba franceză studiată în Belgia nu se cheamă belgiană.
Învățații moldoveni, de la Miron Costin și Dimitrie Cantemir până la Alexandru Philippide au folosit constant noțiunea de limbă română și nu pe cea de „limbă moldovenească“. Patria, pentru Mihai Eminescu, nu era Moldova, ci România, fapt pentru care a scris „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!”. Este adevărat că astăzi există statul Republica Moldova, dar limba majorității populației sale este limba română, exprimată în frumosul grai moldovenesc. Noțiunea de „limbă moldovenească” intră în contradicție cu întreaga istorie culturală a regiunilor răsăritene ale spațiului locuit de români și amenință să excludă din zestrea spirituală a ramurii răsăritene a poporului român pe cei mai mari scriitori ai săi, care s-au considerat invariabil români și care au scris exclusiv în limba română.
A promova ideea unei limbi „moldovenești” distincte de cea română nu este numai o denaturare a unei realități culturale și identitare documentată, ci și o manipulare ideologică pe care comunitatea internațională nu o va accepta niciodată. Limba unui popor e parte definitorie a identității sale; de aceea, instrumentalizarea ei ideologică prin politici lingvistice tendențioase nu poate modifica o realitate care se sprijină pe o tradiție de secole și mai ales nu poate anula o identitate pe care românii din Republica Moldova o simt ca definitorie: aceea a apartenenței la spațiul lingvistic și cultural românesc.
Academia Română solicită expres autorităților Republicii Moldova să păstreze în uz oficial noțiunile corecte și consacrate de „limba română” și de „istoria românilor”, ca fiind singurele valabile pentru denominarea realităților pe care le cuprind”.