Extincția faunei și distrugerea ecosistemelor, iată principalele preocupări de mediu ale ONU. Națiunile Unite avertizează că oamenii riscă să ajungă să locuiască într-o lume pustie dacă liderii planetei nu vor înțelege pericolul. „Viața oamenilor depinde de biodiversitate, iar sănătatea lor, de serviciile oferite de ecosistem: disponibilitatea apei proaspete, surse alimentare etc. Toate acestea sunt precondiții pentru sănătatea umană și mijloacele de trai”, a declarat Elizabeth Maruma Mrema, secretar ONU.
În mai 2019, oameni de știință au avertizat că natura dispare într-un ritm de zeci până la sute de ori mai mare decât se credea. Activitatea umană va conduce, în final, la al șaselea eveniment de extincție în masă din istoria Pământului!
Titanicul, sub protecția Marinei Regale Britanice
Guvernul Marii Britanii, printr-un tratat semnat cu SUA, și-a luat angajamentul să protejeze epava Titanicului, aflată la 2500 de metri sub apele internaționale ale Atlanticului. Acordul împuterniceşte autorităţile britanice să permită și chiar să interzică accesul total ori prelevarea de artefacte de pe vas! „Titanicul va fi tratat cu sensibilitatea şi respectul cuvenite ca loc de veci pentru mai mult de 1.500 de oameni”, promite ministrul britanic al Transportului maritim, Nusrat Ghani.
Mai mult de 1500 de pasageri şi membri ai echipajului au murit în naufragiul Titanicului. Cel mai mare vapor construit vreodată a fost lovit de un iceberg în 1912 și s-a scufundat.


