La poalele Munților Almăjului, într-un decor idilic, plin de păduri, pâlcuri, izlazuri, vara acoperite de un covor multicolor datorat florilor atât de gingașe ale pajiștilor montane, se află o străveche așezare numită Rudăria, dar de, în zilele actuale au denumit-o Eftimie Murgu, după numele revoluționarului pașoptist de pe acele meleaguri. Vechiul nume vine de la râul Rudărica, ce traversează satul, și care în traducere slavonă înseamnă „râul de fier”. Această denumire a fost primită cel mai probabil datorită zăcămintelor care se găsesc în munții din împrejurimi. Aproape de senzație este faptul că în aceste locuri timpul parcă a stat în loc! Asta deoarece în Rudăria se află cel mai mare complex mulinologic din România, unic în Europa. Ce este acest complex? O salbă de mori de apă, asemănătoare unei salbe de mărgele de o lungime de trei kilometri, de-a lungul râului Rudărica. Aceste bijuterii care împodobesc râul reprezintă cel mai mare și spectaculos lanț de mori de apă de pe vechiul continent. Dacă în 1874 existau 51 de mori, după inundațiile din 1910 au mai rămas doar 22. Cu nume ca cele ale constructorului, al locului în care sunt amplasate sau al unei familii cu influență: „Îndărătnica de la perete”, „Moara din Țarină”, „Moara de la Tunel”, „Moara Trăiloanea”, „Moara Firiz”, ele formează complexul inclus în patrimoniul mondial UNESCO. Aceste monumente istorice fac pe turiștii care ajung în acest loc ca-n povești să aibă impresia că timpul a stat în loc, nu de veacuri, ci de milenii, deoarece această metodă de a măcina grânele este folosită din secolele II-III. Ca în urmă cu sute de ani, localnicii folosesc morile să facă făină de mălai, care are un gust unic. Și asta datorită măcinării care este foarte lentă. Grăunțele de porumb sunt zdrobite de pietre care se rotesc cu o turație mică. Zilnic se macină 10-15 banițe de făină. Minunățiile istorice sunt folosite în comun, în devălmășie și nu există localnic, care să nu aibă rând la moară. Totul ține de cutuma locului și se moștenește din generație în generație. La fiecare moară sunt 15-25 de rândași care contribuie cu bani sau muncă la întreținerea morilor. Adăposturile morilor sunt făcute din lemn, acoperite cu șiță, iar instalațiile au același principiu funcțional: turbina cu apă. Întreaga muncă s-a făcut numai cu dalta și ciocanul. Morile sunt ale oamenilor locului, însă au fost introduse în patrimoniul național și se află sub atenta supraveghere a Muzeului Astra din Sibiu.
Pe lângă spectacolul fascinant al cascadelor îmbinat cu zgomotul salbei de mori, o excursie pe Valea Miracolelor oferă și alte surprize nebănuite. Nu lipsesc legendele. Se spune că morile de apă sunt păzite de Adam și Eva, două stânci cu înfățișare omenească, care se află undeva sus pe Cheile Rudăricăi. Pe vremea dacilor, erau doi tineri care se iubeau, însă părinții lor nu se înțelegeau, tocmai din cauza unei mori. Ei le-au interzis tinerilor să se mai vadă, iar cei doi au fugit în munți. Atunci, toate rudele au plecat să-i caute, însă ca să li se piardă urma, îndrăgostiții au urcat pe stânci și au fost loviți de un trăsnet. Cei doi s-au transformat în stânci și de atunci păzesc zona.
Ce frumos! Istorie, meșteșug, legendă și înțelegere între oameni. Da, avem ce învăța prin drumeția în acest loc, unde timpul s-a oprit.
LICA POTENKIN