Dacă e să faci un top al celor mai frumoase locuri din România, sigur Grădina Zmeilor din Gâlgău Almașului o să se regăsească în acel top. Rezervația naturală are un farmec aparte, misterios, și orice incursiune printre formațiunile ciudate de gresii e o experiență de neuitat.
Grădina Zmeilor are niște locuri speciale, care, puse laolaltă, creează un labirint de piatră superb. Un labirint pe care dacă-l urmezi o să descoperi o altfel de rezervație naturală. Una în care stâncile par despicate în două de mâna uriașă a zmeului, niște despicături drepte ori sinuoase, dar care îți dezvăluie o altă față a locului ăsta minunat, și care este exact „ingredientul” care dă viață Grădinii. Dar mai presus de orice rămâne măiestria locului. Aceste stânci sunt vegheate zi și noapte de tot felul de copaci și arbuști, de la carpen, la fag și stejar și până la tei ori frasin tremurător. Iar despre plante și miresme nu mai vorbim. Poiana întreagă e plină de tot felul de plante, de la cele medicinale, până la cele mediteraneene, precum laba gâștii, tătăneasă, brebenel sau brândușe. Și dacă nu e multă lume, ușor poți zări mistreți, vulpi, pupeze, gaițe, cinteze sau salamandre.
Se spune că această rezervație naturală din județul Sălaj este unică în Europa, unii specialiști considerând că în lume există doar trei astfel de locuri. Și nu neapărat sau doar datorită formațiunilor de piatră, ci mai ales legendei, care însuflețește „piatra” și îi dă un rol în povestea locului, cândva numit Cheturi, azi Grădina Zmeilor.
Legenda spune că fata avea mamă vitregă (măștioaie), iar drăguțul ei era cătană în armata imperială. Pe atunci, feciorii mergeau în cătănie câte 9-10 ani, iar până terminau armata, veneau doar de câteva ori acasă, în permisie. Măștioaiei îi era tare ciudă pe frumusețea fetei, dar și pe hărnicia, bunătatea și iubirea ei, și o blestema mereu să se facă stană de piatră.
Satul avea un staul de oi, și, periodic, în funcție de câte oi avea fiecare, le venea rândul tuturor să meargă să aducă lapte. Într-o zi, când fetei i-a venit rândul să meargă la oi, cu ciubărul în spate și ulciorul cu apă în mână, a prins-o blestemul și s-a transformat în stâncă. Oamenii satului au numit stânca Fata Cătanii, iar numele acesta a rămas strâns legat de Cheturi, așa cum numeau atunci localnicii zona, sau Grădina Zmeilor, așa cum se numește acum rezervația naturală.
Oare câte minuni mai sunt de descoperit pe aceste locuri misterioase din legendara noastră țară?
LICA POTENKIN


