Sari la conținut
Prima pagină » Revista ViațaCM » Ce știm despre ROMÂNIA » Ce ştim sau nu despre ţara noastră

Ce ştim sau nu despre ţara noastră

Dacă tot am scris de meşteşugarul Ion Rodoș din localitatea argeșeană Nucșoara, m-am gândit că nu ar fi rău dacă am cunoaşte şi câteva minunăţii naturale din această zonă. Situată pe valea Râului Doamnei, la poalele munților Făgăraș, Nucșoara dispune de un potențial natural deosebit, reprezentat atât prin așezare cât și prin resurse variate. Cascada Văii Rele și Lacul Învârtita sunt cele mai căutate obiective turistice de turiștii care vor să petreacă momente de neuitat pe aceste meleaguri.

Deşi este mai puţin cunoscută, Cascada Văii Rele este una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din țara noastră, iar traseul până la ea este de o frumuseţe aparte, prin munţii Făgăraş, către Curmătura Maliţei şi apoi spre Valea Rea, pe care pot fi admirate numeroase căderi de apă, mai mici şi mai mari. Cascada poate fi văzută în toată splendoarea ei mai ales primăvara, după dezgheţ, când debitul apei devine unul impresionant. Căderea de apă se prezintă sub privirile drumețului ca o perdea dantelată pe peretele stâncos a cărui înălțime ajunge la aproximativ 30 de metri.

Lacul Învârtita sau Lacul Nucșoara este cel mai mare lac carstic format pe gips (sulfat de calciu și rocă solubilă) din lume. Aflat la o altitudine de 814  metri, în regiunea muscelelor subcarpatice dintre Râurile Vâlsan şi Doamnei, lacul a fost declarat monument al naturii şi este inclus în arealul rezervaţiei naturale Măgura-Nucşoara. Apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea, lacul are o suprafaţă de 2,2 ha şi o adâncime de 5 m şi s-a format într-o dolină pe gips, prin dizolvare, apoi a suferit procese de tasare. Apa lacului are izvoare sulfuroase și nămol cu proprietăți fizico-terapeutice.

Lacul, dincolo de frumusețea unică, ascunde o legendă care îl reprezintă. Legenda spune că în pădurea de lângă satul Nucșoara, trăia un balaur care avea obiceiul să ascundă fecioarele, închizându-le în casa sa din stâncă. În același timp, un flăcău din sat și-a găsit jumătatea inimii pe care a cerut-o de soție. Chiar în ziua nunții balaurul a răpit-o pe fată. Băiatul, fără să stea pe gânduri, a pornit imediat în căutarea ei iar în drumul său le-a întâlnit pe zânele pădurii. Acestea au încercat prin farmece să-i sucească mințile, dar datorită iubirii pe care o purta logodnicei lui, nu au reușit. Drept recompensă pentru fidelitatea lui, sânzienele i-au arătat drumul către bestie. Ghidat de dragoste și dor băiatul a ajuns la balaur, s-a luptat cu el și l-a învins. În locul unde a răpus balaurul, s-a format un lac unic în lume care poartă numele de Lacul Învârtita.

Comuna Nucșoara este locul ideal în care te poți deconecta de la grijile cotidiene. Cascada, Lacul, pădurea ce-l înconjoară, dar şi celelalte obiective turistice reprezintă o oază perfectă de linişte şi relaxare.

LICA POTENKIN