Ciocăneşti, satul unde se încondeiază cele mai frumoase ouă
Odată cu venirea Paştelui, satul de poveste din Inima Bucovinei îmbracă haine de sărbătoare, iar tradiţiile vechi de mii de ani sunt păstrate chiar şi acum cu sfinţenie. Cea mai importantă tradiţie din regiune este aceea a încondeierii ouălor, nu există sătean care să nu cunoască amănuntele acestei îndeletniciri nobile. Cu câteva zile înainte de sărbătorile pascale, gospodinele încep să pregătească bucate tradiţionale şi pictează ouă cu o îndemânare deosebită. Dacă în trecut, sătenii pictau câteva zeci de ouă pentru familiile lor, acum ei pictează câteva sute pe care le vor expune cu mândrie la târgurile de profil ce se organizează în fiecare an.
Tehnica încondeierii nu este deloc uşoară, sunt necesare anumite abilităţi printre care răbdarea şi concentrarea. Până la momentul final, când coaja oului se transformă într-o operă de artă, sunt de parcurs mai mulţi paşi intermediari care vor duce la realizarea unui model perfect. Atunci când creează, sătenii se inspiră din motivele de pe costumele populare, din formele geometrice care le îmbracă locuinţele, sau chiar din viața tradițională din satul sucevean. Aceste imagini splendide sunt expuse cu mândrie pe ouăle de Paşte, o tradiţie veche de mai bine de 100 de ani, tot mai apreciată de întreaga lume. Oul este văzut ca un simbol primordial, fiind considerat, potrivit tradiţiei, sămânţa vieţii. El este vopsit şi încondeiat în zilele de joi şi sâmbătă din Săptămâna Mare, îndeletnicirea fiind rezervată aproape în exclusivitate femeilor. Însă, pentru manifestările din perioada postului mare, ele muncesc toată iarna pentru a realiza cele mai frumoase „bijuterii” pe care să le expună sau să le vândă, oul încondeiat fiind o sursă de câştig.
Tradiția este dusă mai departe în comuna-muzeu Ciocănești, acolo unde la începutul lunii aprilie a avut loc cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Național al Ouălor Încondeiate. Peste 130 de încondeietori din întreaga țară au participat la acest eveniment cu ouă de găină, prepeliţă, vrabie, porumbel, bibilică, gâscă, raţă, struţ, având culoare predominantă roşu, grena, verde intens, albastru sau negru, ouă încondeiate, pictate, gravate, cu ceară în relief sau având reproduceri de icoane pe coajă, ouă acoperite cu mărgele sau cu hârtie creponată, cretată sau în tehnica quilling. Ca în fiecare an, vedetele festivalului au fost ouăle încondeiate, realizate cu mare măiestrie de meşterii populari din Ciocănești. „Am participat la fiecare ediţie; sunt foarte mulţi participanţi, ouă din ce în ce mai frumoase. În fiecare an, fiecare încondeietoare vine cu un ou mai frumos ca cel de anul trecut. Este o încântare, la Ciocăneşti tradiţia este la ea acasă, este moştenită de la bătrânele satului şi am avut grijă să o transmitem copiilor noştri. Am venit la expoziţie cu ouă tradiţionale de Ciocăneşti în cele patru culori alb, galben, roşu şi culoarea de fond negru, simbolul absolutului, al eternităţii, avem şi ouă lăsate pe culoarea de fond roşu, pentru că roşu este culoarea sângelui, culoarea dragostei şi culoarea magică a folclorului românesc”, mărturisește artista populară Cristina Timu.
Elvira Rusu este un meşter popular renumit în Bucovina, are 90 de ani, locuieşte într-o casă decorată la exterior cu motive tradiţionale specifice comunei, iar în interior privirea îţi este atrasă de covoarele ţesute manual, de obiectele casnice lucrate tot manual şi de farfuria de lemn pe care sunt aşezate pe un pat de grâu ouă închistrite cu ceară naturală de albine, unice ca model, impresionând prin stilul foarte „curat” în care sunt realizate, în culori alb şi roşu, cu motive geometrice şi florale. A învăţat să închistreze la vârsta de 10 ani de la părinţi, cu care lucra astfel de ouă în timpul iernii.
Ouăle de Paşte ne reamintesc ceea ce suntem. Să ne bucurăm de cele din jur. Să respectăm Viaţa şi pe cei care ne-au dăruit-o.
LIA PINTILIE







