Sari la conținut
Prima pagină » Revista ViațaCM » MEȘTEȘUG și carieră » Piese de artizanat din lemn în sticlă

Piese de artizanat din lemn în sticlă

România, dacă mai era nevoie de o astfel de afirmație, este țara unde Meșteșugul și Arta nu au limite. Recent, am făcut o nouă descoperire în acest sens. În satul Glodghilești, județul Hunedoara, o tânără preoteasă meșterește minunății ale artizanatului. Ca să ajungem la această inedită creatoare, a trebuit să străbatem una dintre cele mai sălbatice și recunoscute zone: Strâmtoarea Zam, un loc de poveste pe Valea Mureșului, între Munții Metaliferi și Podișul Lipovei. Într-adevăr, o zonă ce pare că aparține altei planete. Seninătatea acestor locuri este pecetluită pe frunțile celor ce trăiesc aici. Printre ei i-am cunoscut pe Liviu-Cornel Cîrcoană și pe soția sa, Emilia. Trăiesc într-un sat cu viață molcomă. Casa lor, deşi e modestă, are o tihnă aparte, de parcă un glas neauzit ar depăna poveşti peste suflete. La liniştea frumoasă a satului, pe şoaptele copiilor şi la duduitul lemnului din sobă, se adaugă lumina care se strecoară aurie printre ferestre. Atmosfera calmă, alinătoare, te lasă să crezi că zidurile sunt clădite pe aripi de îngeri şi nu pe poveri de piatră. Un ceas petrecut cu această familie e ca o plimbare straşnică prin pădure. Profesiunile lor sunt însemnate: el este parohul satului, iar ea, profesoară de engleză. Tânărul preot își păstorește cu dragoste și liniște credincioșii satului și, bineînțeles, familia. Preoteasa Emilia „dăscălește” copii consătenilor, dar face și lucruri extraordinare: miniaturi din lemn de tei, salcie sau alun fără niciun fel de adeziv, pe care le asamblează în interiorul unor sticle. Locul unde desenează, sculptează sau pictează nu e decât o masă ţărănească aşezată direct în lumina ferestrei. Cât e ziua de lungă, soarele îşi trimite razele să se bucure de harul preotesei. Confecționează aceste minunății cu o răbdare de… bătrân chinez și cu o pasiune de nedescris. Oricine priveşte sticlele cu licoare tare de prună, în care plutesc adevărate minunăţii sculptate în lemn, nu are cum să nu se întrebe de ce trucuri e nevoie să prinzi piesele meşterite în sticlă. Primul impuls e să cercetezi capetele să vezi dacă nu cumva e o lipitură pe butelcă.

Emilia Cîrcoană realizează piese de artizanat din lemn în sticlă de zeci de ani și vrea să transmită mai departe acest meșteșug. „Vreau să-i învăț și pe copii mei meșteșugul. Mai întâi trebuie să văd dacă au talent, dacă au pasiune. Îți trebuie nu numai talent, ci și răbdare că creezi aceste piese miniaturale. Practic, în sticlă se poate face aproape orice”, mărturisea tânăra creatoare.

Creațiile meșteriței din Glodghilești pot fi admirate în târguri și expoziții din țară sau din străinătate, dar și în pensiuni și hoteluri autohtone, de unde artista primește comenzi pentru diferite obiecte unicat. Ceea ce iese oarecum din regulile pieții este faptul că produsele create de ea sunt vândute la prețuri aproape modice. De apreciat este, însă, generozitatea pasiunii sale pentru acest meșteșug. Și, mai amult de-atât, dorința de a-l transmite mai departe.

LIA PINTILIE